Primariile care cer sprijin pentru incalzire se pot imprumuta la Trezorerie

de Marius Matei 15 Oct. 2015 2610

Primariile care cer sprijin pentru incalzire se pot imprumuta la Trezorerie
Premierul Victor Ponta a declarat ca Guvernul are in vedere o modificare legislativa prin care primariile care solicita sprijin financiar pentru incalzire sa nu-l mai primeasca direct de la Executiv, ci sa-l poata obtine printr-un imprumut de la Trezorerie.


"O sa avem o modificare legislativa prin care toate orasele care au nevoie de sprijin pentru incalzire nu le dam noi, asa cadou, ci vor putea sa se imprumute din Trezorerie sa treaca peste iarna si, sigur, sa dea inapoi creditul intr-o perioada sustenabila de timp. Ca e Bucurestiul, ca e Galatiul, ca e Aradul, ca e altcineva, transparent, egal pentru toti.

Sa nu se spuna ca dam la unul, ca e de la un partid, la altul nu dam ca e de la alt partid. Absolut toate Consiliile locale sau Consiliul General pot face solicitare, primesc imprumutul si-l restituie intr-o perioada de timp", a declarat premierul in cadrul sedintei de Guvern.

El a adaugat ca solutia este corecta, dar, in acelasi timp reprezinta si un stimulent pentru ca autoritatile de la nivel local sa-si finalizeze "investitiile in sistemul termic".


"Ca asa, daca le dam pomana in fiecare an, nu o sa faca niciodata nicio investitie. (...) Se intampla la Drobeta Turnu Severin, unde daca le dam in fiecare an, atunci nu fac nimic. Acum, daca imprumuta... o sa faca si investitia, cred, si in felul acesta, problema nu o mai taraganam ani de zile si o rezolvam cum s-a rezolvat in foarte multe orase",a declarat premierul.
Marius Matei Autor: Marius Matei
Marius Matei, redactor InfoInstitutii.ro, aduce in atentia cititorilor stiri si noutati legislative cu privire la institutiile publice, sectorul bugetar si modificari legislative care ii privesc direct pe functionarii publici si nu numai. Experienta de aproape 10 ani in domeniu il califica pentru a face parte dintr-un colectiv de profesionisti. 



Ti-a placut acest articol?
Recomanda-l prietenilor:
Va place acest articol ?
Dati o nota de la 1 la 5 !

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi

Newsletter zilnic GRATUIT

Modificari legislative aplicabile Institutiilor Publice in 2024

Va oferim Cadou un Raport Special Gratuit "Modificari legislative aplicabile Institutiilor Publice in 2024"

Aboneaza-te GRATUIT la Newsletter-ul infoinstitutii.ro pentru a primi cele mai proaspete informatii si analize referitoare la subiectele care te intereseaza!


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016

Comentarii

0 comentarii

Lasa un raspuns

Informatiile scrise aici sunt confidentiale.

Adresa de email data nu va fi publicata niciodata. De asemenea, toate informatiile furnizate nu vor fi partajate cu terte persoane.



Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!

eNews Info INSTITUTII

Modificari legislative aplicabile Institutiilor Publice in 2024

Va oferim Cadou un Raport Special Gratuit "Modificari legislative aplicabile Institutiilor Publice in 2024"

Completeaza adresa de email la care vrei sa primesti Raportul Gratuit

eNews Info INSTITUTII

Modificari legislative aplicabile Institutiilor Publice in 2024

Va oferim Cadou un Raport Special Gratuit "Modificari legislative aplicabile Institutiilor Publice in 2024"

Completeaza adresa de email la care vrei sa primesti Raportul Gratuit

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016