de Ioana Stoica 30 Oct. 2015 2207 |
Alesii locali suceveni au decis, in sedinta deliberativului de joi, retragerea proiectului privind taxele si impozitele locale pentru anul 2016 in municipiul resedinta de judet.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, initiatorul proiectului de hotarare, nu a reusit sa convinga consilierii sa voteze in favoarea propunerii lui, iar dupa mai mult de o ora de dezbateri proiectul a fost retras, urmand a fi rediscutat in proxima sedinta a deliberativului.
Lungu a propus ca taxele si impozitele in municipiu sa ramana in valori absolute la nivelul anului 2015. El a subliniat ca noul cod fiscal este ''foarte stufos'' si o dezbatere foarte aplicata si la detaliu pe proiectul de hotarare este de greu realizat intr-o sedinta de Consiliu Local, dar se bazeaza pe faptul ca alesii au studiat si analizat propunerea si a cerut un vot favorabil.
Cu toate acestea, consilierii au concluzionat ca mai au nevoie de timp pentru a decide si au votat retragerea de pe ordinea de zi. Lungu a subliniat ca darile la bugetul local nu s-au majorat in ultimii sapte ani, iar pentru a fi mentinute la valorile absolute din acest an trebuie sa se analizeze cotele de majorare minime si maxime prevazute in noul cod fiscal.
El a exemplificat cu impozitul pe cladiri la persoane fizice care, potrivit propunerii sale, in 2016 va fi mai mic cu un leu fata de anul 2015 la garsoniere si apartamente cu patru camere.
''Daca discutam de impozitul pe apartamente la persoanele fizice in 2015, la garsoniera a fost de 65 de lei, la apartament cu doua camere 116 de lei, la 3 camere 155 de lei, iar la patru camere 194 de lei. Pe anul 2016, avand in vedere faptul ca sunt permise la persoanele fizice majorari cu procente cuprinse intre 0,08% si 0,2%, noi vom lua valoarea minima de 0,08%. Astfel, pentru o garsoniera vor plati 64 de lei, adica mai putin cu un leu fata de 2015, pentru un apartament cu doua camere 116 lei, trei camere 155 de lei, iar la patru camere 193 lei, mai putin cu un leu fata de anul acesta'', a aratat Lungu.
Referindu-se la persoanele juridice, primarul a spus ca ar trebui operata o majorare, in conditiile in care sunt cuprinse in noul cod valori intre 0,2 si 1,3%. ''Noi am avut anul acesta 1,5%. Ca atare ca sa ajungem la 1,5%, sa mentinem impozitul la valorile absolute din 2015, va trebui sa facem o majorare de 15% in cadrul majorarii de 50%, cat ne permite legea ca sa aplicam acelasi procent de 1,5% la cladiri persoane juridice'', a spus Lungu.
Totodata, el a propus Consiliului Local sa nu aprobe alte facilitati si scutiri fiscale in afara de cele prevazute prin lege, asta pentru a nu deschide ''cutia pandorei'', pentru ca, in situatia in care va incepe ''sarabanda populismelor'', municipiul Suceava ar putea ramane fara taxe si impozite locale.

Ioana Stoica, profesionist cu experienta de peste 7 ani in contabilitatea si fiscalitatea institutiilor publice, organizeaza si redacteaza spete contabile din domeniul bugetar, aducand in atentia dvs. orice modificari de ultima ora din acest sector legislativ.
Comentarii
Lasa un raspuns
Informatiile scrise aici sunt confidentiale.
Adresa de email data nu va fi publicata niciodata. De asemenea, toate informatiile furnizate nu vor fi partajate cu terte persoane.