de Cristian Tanase 09 Sep. 2016 4420 |
Organizarea controlului intern si a controlului financiar preventiv pentru institutiile publice este reglementata de OG 119/1999 privind controlul intern/managerial si controlul financiar preventiv, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
Vom analiza in acest sens urmatorul studiu de caz: Cum este remunerata persoana care exercita controlul financiar preventiv intr-o institutie publica?
La data intrarii in vigoare a Legii nr. 284/2010, respectiv 1 ianuarie 2011, art.9 alin.(7) din OG 119/1999, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, care facea referire la acordarea sporului de CFP in procent de 25%, a fost abrogat.
De la aceasta data au devenit aplicabile prevederile art. 20 alin. (4) din Legea nr. 284/2010, pentru persoanele care exercita activitatea de control financiar preventiv, pe perioada de exercitare a acesteia, salariul de baza detinut se majoreaza cu 4 clase de salarizare succesive suplimentare. Diferenta dintre doua clase de salarizare succesive este de 2,5% din salariul de baza, solda/salariul de functie, indemnizatia lunara de incadrare, utilizandu-se rotunjirea la a doua zecimala a coeficientilor de ierarhizare aferenti claselor de salarizare (art. 10 alin. (5) din lege).
Asadar, sporul acordat persoanelor care exercita activitatea de control financiar preventiv este de 10% aplicat la salariul de baza.
Atentie! In conformitate cu dispozitiile art. 5 alin. (3) din OUG 57/2015, cu modificarile si completarile ulterioare, personalul care, in cursul anului 2016, desfasoara activitati noi care presupun, potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, acordarea unor clase de salarizare succesive celei detinute pentru functia respectiva, beneficiaza de o majorare a salariului de baza, soldei/salariului de functie, respectiv a indemnizatiei de incadrare corespunzator numarului de clase de salarizare suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificarile si completarile ulterioare. Alin.(4) al aceluiasi articol stabileste ca, in anul 2016, indemnizatiile, compensatiile, sporurile, majorarile salariilor de baza prin acordarea de clase de salarizare suplimentare si alte drepturi acordate potrivit actelor normative in vigoare se stabilesc fara a lua in calcul drepturile incluse in salariul de baza conform prevederilor art. 14 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice si art. 10 al art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor masuri financiare in domeniul bugetar, precum si pentru instituirea altor masuri financiare in domeniul bugetar, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 283/2011.
In concluzie, apreciem ca persoana in cauza urmeaza sa beneficieze de majorarea salariului de baza cu 10% de la data exercitarii activitatii de CFP, determinat cnform prevederilor legale anterior expuse.
Sursa: Portal Institutii Publice

Cristian Tanase, cu experienta indelungata in legislatia aferenta Codului administrativ, scrie pe subiecte de interes pentru personalul institutiilor publice, redactand stiri din domeniu si noutati legislative importante!
Comentarii
Lasa un raspuns
Informatiile scrise aici sunt confidentiale.
Adresa de email data nu va fi publicata niciodata. De asemenea, toate informatiile furnizate nu vor fi partajate cu terte persoane.