de Mihaela Croitoru 11 Feb. 2019 1196 |
Se pare ca bugetul alocat sistemului public de pensii, recent publicat de Ministerul Finantelor Publice (MFP), are in vedere un excedent de 2,9 miliarde de lei. Vorbim de 1,2 miliarde de lei mai mult decat cel anuntat la 31 ianuarie.
"Bugetul asigurarilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii se stabileste la venituri in suma de 71.662.090 mii lei, iar la cheltuieli in suma de 68.761.379 mii lei, atat la credite de angajament cat si la credite bugetare, cu un excedent de 2.900.711 mii lei", se arata in comunicatul publicat de MFP, citat de Mediafax.
Proiectul din data de 31 ianuarie prevedea aceleasi venituri, de peste 71,66 miliarde de lei, dar cheltuieli mai mari, de 69,96 miliarde de lei, atat la credite de angajament, cat si la credite bugetare, cu un excedent de 1.7 miliarde de lei.
Sistemul de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale se stabileste: venituri de 181,435 milioane de lei, cheltuieli de 130,919 milioane de lei, atat la credite de angajament, cat si la credite bugetare, cu un excedent de 50,516 milioane de lei.
In ceea ce priveste bugetul asigurarilor pentru somaj, veniturile au fost stabilite la 1,35 miliarde de lei, exact ca in data de 31 ianuarie.
„Fondul de garantare pentru plata creantelor salariale instituit prin Legea nr. 200/2006 privind constituirea si utilizarea Fondului de garantare pentru plata creantelor salariale, cu modificarile ulterioare, se stabileste la venituri in suma de 905.299 mii lei, iar la cheltuieli in suma de 18.263 mii lei, atat la credite de angajament, cat si la credite bugetare, cu un excedent de 887.036 mii lei”, se mai arata in proiectul MFP.
Mihaela Croitoru este un editor online cu experienta, dedicat muncii sale, pasionat de domeniul legislativ, atat in ce priveste relatiile de munca din cadrul institutiilor publice, dar si din sectorul privat. Subiectele prezentate sunt, de fiecare data, corecte, informative si de interes pentru angajatii bugetari.
Comentarii
Lasa un raspuns
Informatiile scrise aici sunt confidentiale.
Adresa de email data nu va fi publicata niciodata. De asemenea, toate informatiile furnizate nu vor fi partajate cu terte persoane.