| de Mara Dobrin 18 Ian. 2018 1149 |
Apelurile de propuneri pentru programe de promovare a produselor agricole europene, atat la nivel mondial, cat si in cadrul UE, au fost lansate recent. 169 de milioane euro, cu 27 de milioane mai mult decat in 2017, sunt disponibile pentru cofinantarea programelor ce pot viza o gama ampla de tematici, de la campanii generale privind alimentatia sanatoasa la initiative dedicate unor sectoare de piata specifice. Termenul-limita pentru depunerea propunerilor este 12 aprilie 2018.
Phil Hogan, comisarul pentru agricultura si dezvoltare rurala, a declarat: „UE este cel mai mare comerciant de produse agroalimentare la nivel mondial si se plaseaza pe primul loc in lume din punct de vedere al ofertei de alimente de inalta calitate. Am avut ocazia sa constat in mod nemijlocit interesul pe care il manifesta consumatorii si companiile la nivel mondial fata de produsele agroalimentare din UE cu prilejul diverselor mele misiuni comerciale desfasurate in strainatate. Salut aceste noi programe de promovare care au deschis in trecut oportunitati pentru noi candidati si au sporit vizibilitatea noastra in intreaga lume. Anul trecut, ofertele de astfel de programe au depasit bugetul disponibil de aproape zece ori. Asadar, daca sunteti o organizatie eligibila, acum este momentul sa va depuneti candidatura.”
Isi pot depune candidatura, pentru a solicita finantare, o gama vasta de organizatii precum cele comerciale, asociatiile de producatori sau organismele agroalimentare responsabile pentru activitati de promovare. Propunerile pot fi prezentate prin intermediul portalului specific. Comisia va evalua propunerile si va anunta in toamna care vor fi beneficiarii.
Aproximativ doua treimi din finantarea disponibila este destinata promovarii produselor alimentare din UE in tari terte. In ceea ce priveste programele din cadrul UE, accentul ar trebui sa se puna pe informarea consumatorilor cu privire la diferitele sisteme si etichete de calitate ale UE. Finantarea sectoriala va fi dedicata programelor care promoveaza cresterea durabila, inclusiv a ovinelor si caprinelor. De asemenea, este prevazuta alocarea unei finantari pentru campaniile menite sa promoveze alimentatia sanatoasa si cresterea consumului de fructe si legume.
Agentia Executiva a Uniunii Europene pentru Consumatori, Sanatate, Agricultura si Alimente (CHAFEA) furnizeaza o serie de instrumente menite sa-i ajute pe candidati sa isi prezinte cu succes propunerile. Mai multe informatii vor fi disponibile in cadrul unei serii de „zile de informare” care vor avea loc in intreaga UE. Prima zi de informare va avea loc la Bruxelles la 31 ianuarie si va fi deschisa tuturor potentialilor beneficiari, agentiilor de publicitate si autoritatilor nationale.
Sursa: europa.eu
Redactor Institutii Publice
Cu o experienta de 9 ani in jurnalism, Mara Dobrin s-a alaturat echipei Rentrop & Straton, specializandu-se in ultimii 4 ani in crearea articolelor de interes in legislatia muncii, resurse umane si institutii publice.







