Art. 143. – Situaţiile de dizolvare a consiliului local
(1) Consiliul local se dizolvă de drept sau prin referendum local. Consiliul local se dizolvă de drept:
a) în cazul în care acesta nu se întruneşte cel puţin într-o şedinţă ordinară sau extraordinară, pe durata a patru luni calendaristice…
Art. 144. – Reconstituirea consiliului local
(1) În cazul dizolvării consiliului local în condiţiile art.143 alin.(1) lit.a) şi b), acesta se reconstituie din membrii supleanţi, convocarea consilierilor supleanţi validaţi fiind făcută de către prefect.
(2) Şedinţa de reconstituire este legal întrunită dacă la aceasta participă…
Art. 145. – Referendumul local
(1) Consiliul local poate fi dizolvat prin referendum local, organizat în condiţiile legii. Referendumul se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de cel puţin 25% din numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral…
Art. 146. – Organizarea alegerilor după dizolvarea consiliului local sau după validarea rezultatului referendumului
(1) În termen de maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a constatat dizolvarea consiliului local sau, după caz, de la validarea rezultatului referendumului, se organizează alegeri pentru un nou consiliu local.
(2)…
Art. 147. – Rezolvarea treburilor publice curente în cazul dizolvării consiliului local
(1) Până la constituirea noului consiliu local, primarul sau, în absenţa acestuia, secretarul general al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale rezolvă problemele curente ale comunei, oraşului sau municipiului, cu respectarea competenţelor şi atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii.
(2) În situaţia excepţională…