Codul Administrativ 2026 actualizat


Sectiunea 1 – Dispozitii generale

Art. 148. – Primarul şi viceprimarul
(1) Comunele, oraşele şi municipiile au câte un primar şi câte un viceprimar, iar municipiile reşedinţă de judeţ au câte un primar şi câte 2 viceprimari, aleşi în condiţiile legii.
(2) Funcţia de primar şi funcţia de viceprimar sunt…

Art. 149. – Validarea alegerii primarului
(1) Mandatul primarului declarat ales este validat în termen de 20 de zile de la data desfăşurării alegerilor de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află circumscripţia electorală pentru care au avut loc alegeri, în procedură necontencioasă. Validarea…

Art. 150. – Depunerea jurământului si intrarea în exerciţiul de drept al mandatului
(1) Primarul depune jurământul prevăzut la art.117 în prima şedinţă privind ceremonia de constituire a consiliului local sau în faţa judecătorului delegat, în camera de consiliu, în cazul în care prima şedinţă privind ceremonia de constituire a consiliului local nu…

Art. 151. – Mandatul primarului
(1) Mandatul primarului este de 4 ani.
(2) Durata mandatului constituie vechime în muncă şi în specialitatea studiilor absolvite.
(3) Mandatul primarului prevăzut la alin.(1) se exercită până la depunerea jurământului de către primarul nou-ales. Mandatul primarului poate…

Art. 152. – Rolul, numirea şi eliberarea din funcţie a viceprimarului
(1) Viceprimarul este subordonat primarului şi, în situaţiile prevăzute de lege, înlocuitorul de drept al acestuia, situaţie în care exercită, în numele primarului, atribuţiile ce îi revin acestuia. Primarul poate delega o parte din atribuţiile sale viceprimarului.
(2) Viceprimarul…

Art. 153. – Indemnizaţia primarului şi a viceprimarului
(1) Pe durata mandatului, primarii şi viceprimarii au dreptul la o indemnizaţie lunară, stabilită potrivit legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
(2) Primarii şi viceprimarii au dreptul la decontarea, în condiţiile legii, a cheltuielilor legate de exercitarea…


Sectiunea a 2-a – Rolul si atributiile primarului

Art. 154. – Rolul primarului
(1) Primarul asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei, precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, a hotărârilor consiliului local. Primarul dispune măsurile necesare şi acordă sprijin…

Art. 155. – Atribuţiile primarului
(1) Primarul îndeplineşte următoarele categorii principale de atribuţii:
a) atribuţii exercitate în calitate de reprezentant al statului, în condiţiile legii;
b) atribuţii referitoare la relaţia cu consiliul local;
c) atribuţii referitoare la bugetul unităţii administrativ-teritoriale;
d)…

Art. 156. – Atribuţiile primarului în calitate de reprezentant al statului
(1) În exercitarea atribuţiilor de autoritate tutelară şi de ofiţer de stare civilă, a sarcinilor ce îi revin din actele normative privitoare la recensământ, la organizarea şi desfăşurarea alegerilor, la luarea măsurilor de protecţie civilă, precum şi a altor atribuţii…

Art. 157. – Delegarea atribuţiilor
(1) Primarul poate delega, prin dispoziţie, atribuţiile ce îi sunt conferite de lege şi alte acte normative viceprimarului, secretarului general al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale, conducătorilor compartimentelor funcţionale sau personalului din aparatul de specialitate, administratorului public, precum şi conducătorilor instituţiilor şi serviciilor…

Art. 158. – Cabinetul primarului şi viceprimarului
Primarii şi viceprimarii comunelor, ai oraşelor, ai municipiilor şi ai sectoarelor municipiului Bucureşti pot înfiinţa în limita numărului maxim de posturi aprobate, cabinetul primarului, respectiv al viceprimarului, în condiţiile prevăzute de Partea a VI-a, Titlul III, Capitolul II.


Sectiunea a 3-a – Suspendarea si incetarea mandatului primarului

Art. 159. – Suspendarea mandatului primarului şi al viceprimarului
(1) Mandatul primarului se suspendă de drept în următoarele situaţii:
a) a fost dispusă măsura arestării preventive;
b) a fost dispusă măsura arestului la domiciliu.
(2) Măsurile prevăzute la alin.(1) se comunică de îndată de către instanţa de…

Art. 160. – Încetarea de drept a mandatului primarului
(1) Mandatul primarului încetează, de drept în următoarele cazuri:
a) demisie;
b) constatarea, în condiţiile legii, a unei stări de incompatibilitate;
c) schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială;
d) condamnarea prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la…

Art. 161. – Demisia
Primarul poate demisiona, anunţând în scris consiliul local şi prefectul. La prima şedinţă a consiliului, demisia se consemnează în procesul-verbal şi devin aplicabile dispoziţiile art.160 alin.(2), (7) şi (8).

Art. 162. – Încetarea mandatului în urma referendumului
(1) Mandatul primarului încetează ca urmare a rezultatului unui referendum local având ca obiect demiterea acestuia, conform procedurii prevăzute la art.145 care se aplică în mod corespunzător.
(2) Referendumul pentru încetarea mandatului primarului se organizează ca urmare a cererii…

Art. 163. – Exercitarea temporară a atribuţiilor primarului
(1) În caz de vacanţă a funcţiei de primar, în caz de suspendare din funcţie a acestuia, precum şi în situaţiile de imposibilitate de exercitare a mandatului, atribuţiile ce îi sunt conferite prin prezentul Cod sunt exercitate de drept de…