Codul Administrativ 2026 actualizat

Art. 376. – Înfiinţarea de funcţii publice în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice
Autorităţile şi instituţiile publice în cadrul cărora sunt înfiinţate funcţii publice sunt:
a) autorităţi şi instituţii publice ale administraţiei publice centrale, inclusiv autorităţi administrative autonome prevăzute de Constituţie sau înfiinţate prin lege organică;
b) autorităţi şi instituţii publice…

Art. 377. – Prerogative de putere publică
(1) Prerogativele de putere publică sunt exercitate prin activităţi cu caracter general şi prin activităţi cu caracter special.
(2) Activităţile cu caracter general care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, de către autorităţile şi instituţiile publice prevăzute la art.376,…

Art. 378. – Funcţionarul public
(1) Funcţionarul public este persoana numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică.
(2) În funcţie de categoria din care fac parte, funcţionarii publici iau decizii şi/sau desfăşoară activităţi cu caracter tehnic, pentru a asigura continuitatea funcţionării în interes public…

Art. 379. – Corpul funcţionarilor publici
Corpul funcţionarilor publici este constituit din totalitatea funcţionarilor publici care îndeplinesc activităţile prevăzute la art.377 alin.(1)-(3) în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică centrală şi locală.

Art. 380. – Principiile care stau la baza exercitării funcţiei publice
Principiile care stau la baza exercitării funcţiei publice sunt:
a) principiul legalităţii;
b) principiul competenţei;
c) principiul performanţei;
d) principiul eficienţei şi eficacităţii;
e) principiul imparţialităţii şi obiectivităţii;
f) principiul transparenţei;
g) principiul…

Art. 381. – Exercitarea raporturilor de serviciu
(1) Raporturile de serviciu se nasc şi se exercită pe baza actului administrativ de numire, emis în condiţiile legii.
(2) Exercitarea raporturilor de serviciu se realizează pe perioadă nedeterminată sau determinată în condiţiile prevederilor din prezentul Cod.

Art. 382. – Exercitarea raporturilor de serviciu pe perioadă determinată
(1) Prin excepţie de la prevederile art.381 alin.(2) funcţiile publice de execuţie temporar vacante pe o perioadă de cel puţin o lună pot fi ocupate pe perioadă determinată astfel:
a) prin redistribuirea funcţionarilor publici din corpul de rezervă care…

Art. 383. – Drepturile şi obligaţiile funcţionarilor publici numiţi pe perioadă determinată
(1) Funcţionarii publici numiţi pe perioadă determinată în condiţiile art.382 alin.(1) au aceleaşi drepturi şi îndatoriri ca şi funcţionarii publici numiţi pe perioadă nedeterminată, cu excepţiile prevăzute de prezentul Cod.
(2) În situaţia în care, pe durata ocupării funcţiei…

Art. 384. – Exercitarea raportului de serviciu prin raportare la durata timpului de muncă
Raportul de serviciu se exercită cu durată normală a timpului de muncă, stabilită de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată cu modificări şi completări, cu excepţiile prevăzute de prezentul Cod.

Art. 385. – Reguli privind ocuparea unei funcţii publice în baza unui raport de serviciu cu timp parţial
(1) Prin excepţie de la prevederile art.384, raportul de serviciu poate fi exercitat cu durată redusă a timpului de muncă la jumătate de normă, caz în
care este denumit raport de serviciu cu timp parţial.
(2) Raportul de…

Art. 386. – Alte situaţii de ocupare a unei funcţii publice în baza unui raport de serviciu cu timp parţial
Raportul de serviciu poate fi exercitat cu durată redusă a timpului de muncă, în alte situaţii decât cele prevăzute la art.385 alin.(1) şi (2), în condiţiile prevederilor legale care reglementează protecţia anumitor categorii de personal.

Art. 387. – Statutele speciale
(1) Beneficiază de statute speciale funcţionarii publici care îndeplinesc activităţile prevăzute la art.377 alin.(3) în cadrul:
a) structurilor de specialitate ale Parlamentului României;
b) structurilor de specialitate ale Administraţiei Prezidenţiale;
c) structurilor de specialitate ale Consiliului Legislativ;

Art. 388. – Obligaţia de a corela statutele speciale cu prevederile prezentului Cod
Autorităţile şi instituţiile publice prevăzute la art. 387 alin. (1) au obligaţia de a corela statutele speciale cu prevederile prezentului Cod, cu consultarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

Art. 389. – Categorii de personal bugetar cărora nu li se aplică prevederile privind funcţionarii publici
Prevederile prezentului Titlu nu se aplică următoarelor categorii de personal bugetar:
a) personalul contractual salariat din aparatul propriu al autorităţilor şi instituţiilor publice, care desfăşoară activităţi de secretariat, administrative,
protocol, gospodărire, întreţinere-reparaţii şi de deservire, pază, precum şi…