Pasii necesari pentru a primi ajutorul de pana la 1.200 de lei pentru familiile monoparentale

de Mihaela Croitoru 01 Nov. 2017 1087

Pasii necesari pentru a primi ajutorul de pana la 1.200 de lei pentru familiile monoparentale
Parintii care isi cresc copiii singuri au nevoie de sprijin suplimentar, la aceasta concluzie au ajuns autoruitatile dupa indelungi dezbateri. Asadar, se va acorda un ajutor de pana la 1.200 de lei pentru familiile monoparentale.


In acest sens si la propunerea Primarului General, Gabriela Firea, Consiliul General al Municipiului Bucuresti a aprobat proiectul de hotarare privind acordarea unui ajutor social comunitar pentru familia monoparentala.

Primarul General, Gabriela Firea a declarat:

'Am propus astazi (31.10.2017) pe ordinea de zi un proiect de hotarare care se refera la familiile monoparentale, alcatuite dintr-un parinte si un copil, doi, trei, patru sau mai multi, in intelesul legislatiei in vigoare. In acest moment, din partea statului, prin ministerul de resort, aceste familii primesc o suma infima, este vorba de circa 100 de lei. Astfel, pentru familiile monoparentale cu venit net lunar per membru de familie de pana la 200 de lei, se acorda o suma de 300 de lei pentru familiile cu un copil, 600 de lei pentru familiile cu 2 copii, 900 de lei pentru familiile cu 3 copii si 1.200 lei pentru familiile cu 4 sau mai multi copii. Pentru familiile monoparentale cu venit net lunar per membru de familie cuprins intre 201 si 530 lei, se acorda o suma de 200 de lei pentru familiile cu un copil, 400 de lei pentru familiile cu 2 copii, 600 de lei pentru familiile cu 3 copii si 800 lei pentru familiile cu 4 sau mai multi copii'.

Primarul Capitalei a aratat si ca 'au avut loc intalniri cu mai multe asociatii organizatii si fundatii care ne au semnalat faptul ca nu este sprijinita suficient familia monoparentala in Romania, si, de aceea, venim in aceasta zi cu proiectul de fata care practic sprijina aceste familii sa duca un trai putin mai decent'.

Ajutorul social comunitar pentru familia monoparentala se acorda in baza legii asistentei sociale nr. 292/ 2011, ca masura individuala de suport pentru depasirea situatiilor de dificultate temporara cu care aceste familii se confrunta.

Acordarea ajutorului comunitar pentru familia monoparentala se va face de la data comunicarii Hotararii Consiliului General al Municipiului Bucuresti,  in baza art.49, alin.1 al Legii 215/ 2001 a administratiei publice locale. Cererile vor fi depuse incepand cu data de 04 decembrie 2017, de luni-vineri,  intre orele 9:00—15:00, la urmatoarele sedii:

— Centrul de mentorat pentru structurile economiei sociale, situat in Sos. Stefan cel Mare, nr. 1, sector 1 —pentru cetatenii cu domiciliul pe raza sectorului 1;

— Centrul de informare si consiliere pentru cetateni din Sos. Stefan cel Mare, nr. 38, sector 2 —pentru cetatenii cu domiciliul pe raza sectorului 2;

— Spalatoria Sociala, cu sediul in Strada Armenis, nr. 2, sector 3 — pentru cetatenii cu domiciliul pe raza sectorului 3;

— Spalatoria Sociala din Aleea Turnu Magurele, nr. 17, Sector 4 — pentru cetatenii cu domiciliul pe raza sectorului 4 si 5;

— Spalatoria Sociala din Drumul Taberei nr. 24, sector 6 — pentru cetatenii cu domiciliul pe raza sectorului 6.
 

Vor putea beneficia de ajutorul comunitar pentru familia monoparentala, familiile care indeplinesc urmatoarele conditii:

? Parintele are domiciliul sau resedinta pe raza municipiului Bucuresti;

? Figureaza in baza de date de la nivelul D.G.A.S.P.C. de sector ca beneficiar al alocatiei de sustinere pentru familia monoparentala

? Stimulentul se acorda doar prin virament bancar

Acte necesare:

? Cerere tip, conform anexei A a H.C.G.M.B.;

? Declaratie privind componenta familiei, conform anexei B a H.C.G.M.B.;

? Extras de cont pentru efectuarea viramentului bancar.

? Adeverinta emisa de organele fiscale prin care se atesta lipsa datoriilor fata de bugetul de stat/local

* Extrasul de cont se obtine de la banca unde este deschis contul, eliberandu-se pe loc;

— Cerere tipizata (se completeaza la locatiile de depunere sau se poate veni cu ea completata, dupa ce se descarca de pe site-ul www.dgas.ro).

— Declaratie privind componenta familiei (se completeaza la locatiile de depunere sau se poate veni cu ea completata, dupa ce se descarca de pe site-ul www.dgas.ro).


Sursa: Agerpres

 

 

Mihaela Croitoru Autor: Mihaela Croitoru
Mihaela Croitoru este un editor online cu experienta, dedicat muncii sale, pasionat de domeniul legislativ, atat in ce priveste relatiile de munca din cadrul institutiilor publice, dar si din sectorul privat. Subiectele prezentate sunt, de fiecare data, corecte, informative si de interes pentru angajatii bugetari. 



Ti-a placut acest articol?
Recomanda-l prietenilor:
Va place acest articol ?
Dati o nota de la 1 la 5 !

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi

Newsletter zilnic GRATUIT

Modificari legislative aplicabile Institutiilor Publice in 2024

Va oferim Cadou un Raport Special Gratuit "Modificari legislative aplicabile Institutiilor Publice in 2024"

Aboneaza-te GRATUIT la Newsletter-ul infoinstitutii.ro pentru a primi cele mai proaspete informatii si analize referitoare la subiectele care te intereseaza!


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016

Comentarii

0 comentarii

Lasa un raspuns

Informatiile scrise aici sunt confidentiale.

Adresa de email data nu va fi publicata niciodata. De asemenea, toate informatiile furnizate nu vor fi partajate cu terte persoane.



Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!

eNews Info INSTITUTII

Modificari legislative aplicabile Institutiilor Publice in 2024

Va oferim Cadou un Raport Special Gratuit "Modificari legislative aplicabile Institutiilor Publice in 2024"

Completeaza adresa de email la care vrei sa primesti Raportul Gratuit

eNews Info INSTITUTII

Modificari legislative aplicabile Institutiilor Publice in 2024

Va oferim Cadou un Raport Special Gratuit "Modificari legislative aplicabile Institutiilor Publice in 2024"

Completeaza adresa de email la care vrei sa primesti Raportul Gratuit

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016