Codul Administrativ 2026 actualizat

Art. 497. – Tipuri de răspundere

(1) Încălcarea de către funcţionarii publici, cu vinovăţie, a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea administrativă, civilă sau penală, în condiţiile legii şi ale prezentului Cod.
(2) Semnarea, contrasemnarea sau avizarea de către funcţionarii publici a proiectelor de acte administrative şi a documentelor de fundamentare a acestora, cu încălcarea prevederilor legale, atrage răspunderea acestora în condiţiile legii.
(3) Funcţionarul public are dreptul de a refuza semnarea, respectiv contrasemnarea ori avizarea actelor şi documentelor prevăzute la alin.(2), dacă le consideră ilegale, cu respectarea prevederilor art.444 alin.(3).
(4) Refuzul funcţionarului public de a semna, respectiv de a contrasemna ori aviza actele şi documentele prevăzute la alin.(2) se face în scris şi motivat în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii actelor cu excepţia situaţiilor în care prin acte normative cu caracter special sunt prevăzute alte termene şi se înregistrează într-un registru special destinat acestui scop.
(5) Funcţionarii publici care refuză să semneze, respectiv să contrasemneze ori avizeze actele şi documentele prevăzute la alin.(2), fără a motiva refuzul, în scris, cu respectarea termenului prevăzut la alin.(4), răspund în condiţiile legii.

Capitolul VIII - Sanctiunile disciplinarea si raspunderea functionarilor publici