de Ioana Stoica 27 Nov. 2024 109 |
Va informam ca deficitul bugetar a urcat la 6,19% din PIB dupa primele 10 luni din acest an, de la 5,44% din PIB la noua luni, respectiv 3,91% din PIB in perioada similara a anului trecut. Aceste date au fost publicate in data de 26 noiembrie de Ministerul Finantelor.
Concret, executia bugetului general consolidat in primele zece luni ale anului 2024 s-a incheiat cu un deficit de 109,42 miliarde de lei, respectiv 6,19% din PIB fata de deficitul de 62,81 miliarde de lei, respectiv 3,91% din PIB aferent celor zece luni ale anului 2023.
Veniturile totale au insumat 473,53 miliarde de lei in primele zece luni ale anului 2024, inregistrand un avans de 13,1% (an/an), iar cheltuielile bugetului general consolidat au totalizat 582,94 miliarde de lei, in crestere in termeni nominali cu 21% comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent.
Astfel, in ceea ce priveste veniturile totale, acestea au fost sustinute de incasarile din venituri curente - contributii de asigurari, TVA, impozit pe salarii si venit, impozit pe profit, accize si venituri nefiscale.
Incasarile din impozitul pe salarii si venit au totalizat 40,68 miliarde de lei, consemnand o dinamica pozitiva de 22,2% (an/an). Veniturile din impozitul pe salarii au inregistrat un avans de 20,5%, peste evolutia fondului de salarii din economie (17,2% ), evolutia acestei categorii de incasari fiind influentata de modificarea reglementarilor privind facilitatile fiscale acordate salariatilor din sectorul constructii, agricol, industria alimentara si a activitatilor de creare de programe pentru calculator (O.U.G. nr. 93/2023 si Legea nr. 296/202) si de majorarea salariului minim brut pe tara garantat in plata (H.G. nr. 900/2023, iar incepand cu data de 1 iulie 2024 H.G. nr. 598/2024 ). Totodata, evolutii pozitive au fost inregistrate si in cazul incasarilor din impozitul pe veniturile din pensii (63,9% ) si aferente declaratiei unice (10,3%). Dinamica incasarilor din impozitul pe dividende ramane inca in teritoriul negativ (-1,4%), pe fondul efectului de baza ridicat din ianuarie 2023 (cresterea semnificativa a dividendelor distribuite in baza situatiilor financiare interimare intocmite in cursul anului 2022, cu retinerea cotei de impozit de 5%).
De asemenea, contributiile de asigurari au inregistrat 156,43 miliarde de lei, in crestere cu 20,0% (an/an), peste evolutia fondului de salarii din economie. Evolutia acestor incasari a fost influentata pozitiv de modificarea reglementarilor privind facilitatile fiscale acordate salariatilor din sectorul constructii, agricol, industria alimentara si a activitatilor de creare de programe pentru calculator (O.U.G. nr. 93/2023 si Legea nr. 296/2023), majorarea salariului minim brut pe tara garantat in plata (H.G. nr. 900/2023, iar incepand cu data de 1 iulie 2024 H.G. nr. 598/2024) si majorarea salariului minim brut pe tara garantat in plata pentru sectoarele constructii, agricol si industria alimentara (O.U.G. nr. 93/2023), iar negativ de restituirea sumelor retinute cu titlul de CASS din veniturile din pensii (efect bugetar de -0,14 miliarde lei, conform O.U.G. nr. 4/2023).
Incasarile din impozitul pe profit au insumat 32,92 miliarde de lei, consemnand o crestere de 19,8% (an/an), sustinuta de avansul veniturilor din impozitul pe profit, inclusiv impozitul minim pe cifra de afaceri de la agentii economici si impozitul pe profit de la banci comerciale. Evolutia acestei categorii de incasari a fost influentata negativ de redirectionarea din impozitul pe profit a sumei pentru efectuarea de sponsorizari si/sau acte de mecenat, conform Legii nr. 322/2021 (-0,6 miliarde lei).
In ceea ce priveste incasarile nete din TVA, acestea au inregistrat 99,22 miliarde de lei, in crestere cu 17,0% (an/an). De asemenea, valoarea restituirilor de TVA s-a majorat cu 1,73% fata de nivelul rambursat in aceeasi perioada a anului trecut (25,21 miliarde de lei in ianuarie-octombrie 2024, comparativ cu 24,78 miliarde de lei in ianuarie-octombrie 2023).
Mai multe AICI.
Ioana Stoica, profesionist cu experienta de peste 7 ani in contabilitatea si fiscalitatea institutiilor publice, organizeaza si redacteaza spete contabile din domeniul bugetar, aducand in atentia dvs. orice modificari de ultima ora din acest sector legislativ.
Comentarii
Lasa un raspuns
Informatiile scrise aici sunt confidentiale.
Adresa de email data nu va fi publicata niciodata. De asemenea, toate informatiile furnizate nu vor fi partajate cu terte persoane.