| de Ioana Stoica 25 Mar. 2014 2118 |
Pierderea la buget rezultata din scaderea CAS cu 5 puncte din iulie, de 2,6 miliarde lei pe un semestru, nu poate fi acoperita decat prin reduceri de cheltuieli, cresteri de taxe si majorarea deficitului, a spus premierul Ponta, adaugand insa ca deficitul nu poate urca si nu vrea sa taie cheltuieli.
"Nu se poate compensa decat ori dintr-o incasare suplimentara - si o sa vedem rezultatele pe primele cinci luni - sau dintr-o crestere a deficitului, ori o crestere a deficitului ar ridica probleme cu Comisia Europeana, pentru ca avem niste obligatii asumate prin Tratatul fiscal si cred ca, totusi, suntem o tara serioasa, chiar daca suntem in campanie pentru prezidentiale (...)
Sunt trei posibilitati teoretice: reduceri de cheltuieli, cresteri de taxe si cresterea deficitului, nu exista a patra cale din punct de vedere fiscal", a spus Ponta.
Intrebat cum va reduce cheltuielile, Ponta a raspuns ca nu intentioneaza sa le reduca.
El a adaugat ca, deocamdata, vrea sa vada volumul incasarilor pe primele cinci luni, pentru a fi realizata o programare bugetara de acoperire a sumei de 2,6 miliarde lei.
Puteti viziona intreaga declaratie a premierului aici.
Premierul Victor Ponta a mai declarat ca in urma aplicarii indicelui de corectie, 230.000 de pensionari vor primi in medie 63 de lei in plus la pensie. Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a precizat ca acestia vor primi pana la sfarsitul lunii martie diferenta aferenta lunilor noiembrie si decembrie 2013. Efortul bugetar pentru cele doua luni din 2013 este de 23 milioane lei.
Indicele de corectie si suplimentarea punctajelor se aplica in cazul persoanelor care s-au pensionat dupa 1 ianuarie 2011.
Ioana Stoica, profesionist cu experienta de peste 7 ani in contabilitatea si fiscalitatea institutiilor publice, organizeaza si redacteaza spete contabile din domeniul bugetar, aducand in atentia dvs. orice modificari de ultima ora din acest sector legislativ.














