| de Florentina Buzea 04 Iun. 2026 700 |
Legea-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, cu modificarile si completarile ulterioare reglementeaza, la art. 32, transferul ca modalitate de ocupare a unui post vacant, in relatia dintre institutii bugetare. Astfel, la alin. (1) se prevede ca ocuparea unui post vacant in sistemul bugetar se poate face si prin transfer, daca se realizeaza de pe un post din sistemul bugetar, similar sau echivalent.
La alin. (2) se prevede ca transferul poate avea loc dupa cum urmeaza:
a) in interesul serviciului, numai cu acordul scris al persoanei care se transfera;
b) la cererea persoanei, in urma aprobarii cererii de transfer de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice la care se solicita transferul si de la care se transfera.
Regimul juridic al transferului
In Codul muncii, transferul nu este reglementat nici ca modalitate de modificare a contractului individual de munca, nici ca modalitate de incetare a acestuia, iar legea-cadru 153/2017 nu contine precizari cu privire la regimul juridic al transferului in cazul personalului contractual. Spre deosebire de delegare sau detasare, transferul reprezinta o modificare permanenta a locului de munca.
Conform art. 551 alin.(3) din Codul administrativ, dispozitiile art. 376 alin. (2), 430, 432-434, 437-441, 443-449, 458 si art. 506 alin. (1) -(9) se aplica in mod corespunzator si personalului contractual.
Atentie!
Va propunem ghidul practic 17 tipuri de concedii. Regim juridic si fiscal, in care gasiti solutii complete si argumentate impecabil pentru orice problema care poate aparea la gestionarea unui concediu. Indiferent ca este vorba despre un concediu medical, de ingrijitor, de risc maternal, de acomodare, de odihna, fara plata etc. – aflati raspunsul dorit AICI <<<
Astfel, institutia transferului la cerere este reglementata de art. 506 alin. (8) din OUG 57/2019 fiind necesara solicitarea functionarului public si aprobarea conducatorului autoritatii sau institutiei publice in care urmeaza sa isi desfasoare activitatea functionarul public/salariatul.
Compensarea in bani a concediului neefectuat
Art. 22 alin.(4) din OG 6/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, prevede ca, compensarea in bani a concediului de odihna neefectuat este permisa in cazul incetarii raporturilor de serviciu ale functionarilor publici, iar la alin.(7) al aceluiasi articol se precizeaza ca celelalte prevederi ale Hotararii Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare, republicata, cu modificarile ulterioare, raman in vigoare.
In mod similar sunt si prevederile art. 23 alin. (5) din OG 10/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, aplicabila personalului contractual din sectorul bugetar.
In plus, la art. 502 alin.(1) lit.c) din Codul adminsitrativ, prevede ca transferul reprezinta o cauza de modificare a raporturilor de serviciu.
In considerarea dispozitiilor legale sus-citate si tinand cont de faptul ca transferul nu este cauza de incetare si nu are ca efect incetarea raporturilor de munca ci doar modificarea acestuia, apreciem ca devin incidente dispozitiile art. 14 alin.(3) din HG 250/1992 conform carora, concediul de odihna neacordat salariatilor transferati, de catre unitatea de la care s-a efectuat transferarea, se va acorda acestora de unitatea la care au fost transferati.
Indemnizatia de concediu va fi suportata de catre cele doua unitati, proportional cu timpul lucrat la fiecare dintre acestea in cursul anului calendaristic respectiv.
Art.14 alin. (3) teza intai din HG 250/1992 face referire la efectuarea in natura a concediului de odihna neefectuat care se va acorda de catre unitatea la care s-a realizat transferul.
Un salariat pleaca prin transfer la o alta institutie publica - concediu neefectuat
Iata un studiu de caz prezentat de catre expertii de la PortalCodulMuncii:
"Un salariat pleaca prin transfer la o alta institutie publica. Are concediu de odihna neefectuat PE 2025 - 25 de zile si 6 zile de la sindicat, deci 31 zile. Putem sa platim co/2025 ? Nu a efectuat nici concediul pentru 2026. Cel aferent 2026 va fi efectuat si platit de noul angajator, calculat de la data transferului. Pentru lunile lucrate la noi, zilele de co neefectuate nu pot fi platite. Va rog sa ne spuneti daca este corect."
Raspunsul specialistilor:
In cazul transferului unui salariat bugetar de la o institutie publica la alta nu se poate realiza compensarea in bani a zilelor de concediu neefectuate.
Asadar, in cazul transferului concediul de odihna nu se compenseaza, cei doi angajatori urmand sa faca in mod corespunzator aplicarea art. 14 din HG 250/1992.
Art. 146 din Codul muncii stipuleaza faptul ca, concediul de odihna se efectueaza in fiecare an. Daca salariatul, din motive justificate, nu poate efectua integral sau partial concediul anual, angajatorul este obligat sa-l acorde intr-o perioada de 18 luni incepand cu anul urmator celui in care s-a nascut dreptul (cu acordul salariatului). Compensarea in bani a concediului neefectuat este permisa numai in cazul incetarii contractului individual de munca (sau raportului de serviciu, in cazul functionarilor publici).
Si aceasta prevedere stabileste ca dreptul la compensare financiara intervine exclusiv la incetare, iar calculul se face pe baza salariului mediu zilnic din perioada respectiva.
Aceste reguli generale se aplica tuturor salariatilor, inclusiv celor din sectorul public (institutii si autoritati publice definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea 500/2002 privind finantele publice si art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea 273/2006 privind finantele publice locale, indiferent de finantare – bugetara sau venituri proprii).
Pentru anul 2026 (Legea 141/2025, art. XVIII alin. (9)): personalul din aceleasi institutii si autoritati publice nu beneficiaza, la incetarea raporturilor de munca sau de serviciu, de compensarea in bani a concediilor neefectuate aferente anului 2026. Interdictia este:
• generala si cuprinzatoare (toate institutiile, categorii de personal si motive de incetare).
• temporara (doar pentru 2026), dar poate fi prelungita prin acte normative ulterioare.
• derogatorie de la art. 146 alin. (3) din Codul muncii si de la Legea-cadru 153/2017, suspendand dreptul la compensare baneasca exclusiv pentru concediile aferente anului 2026.
Asadar, nici in cazul incetarii contractului individual de munca nu se mai compenseaza in bani zilele neefectuate de concediu de odihna. Singura exceptie explicita este in cazul decesului, cand compensarea se acorda mostenitorilor legali (art. 169 din Codul muncii)
Un punct de vedere oferit de catre expertii de la PortalCodulMuncii <<<
Florentina Buzea este consultant, consilier juridic si expert in achizitii publice cu o experienta profesionala de 4 ani in domeniul achizitiilor publice in institutii publice. Este licentiata in stiinte juridice si detine un Master cu specializare in Management (Universitatea Constantin Brancoveanu Pitesti - Departament Studii de Masterat si Postuniversitare de Perfectionare), dar si un Master cu specializare in Drept comunitar (Universitatea Danubius Galati - Facultatea de Drept).
Are o experienta profesionala de 20 ani in domeniul dreptului muncii, dreptului comercial, contencios administrativ si drept civil, executari silite, consultanta de specialitate si reprezentare in fata instantelor de judecata.



