| de Ioana Stoica 03 Sep. 2024 493 |
Vesti bune pentru salariatii romani, costul orar al fortei de munca in forma ajustata (dupa numarul zilelor lucratoare) a inregistrat o rata de crestere de 15% in al doilea trimestru al acestui an, comparativ cu perioada similara din 2023. Fata de trimestrul anterior a fost mai mare cu 6,79%, conform datelor oferite de Institutul National de Statistica (INS).
De asemenea, in comparatie cu trimestrul I 2024, costul orar al fortei de munca (in forma ajustata dupa numarul zilelor lucratoare) a crescut in toate activitatile economice. Cele mai semnificative majorari ale costului orar al fortei de munca (in forma ajustata dupa numarul zilelor lucratoare) s-au regasit in productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat (19,72%), industria extractiva (17,62%), respectiv in intermedieri financiare si asigurari (14,08%).
Fata de perioada analizata, cele mai mici cresteri ale costului orar al fortei de munca (in forma ajustata dupa numarul zilelor lucratoare) s-au consemnat in hoteluri si restaurante (1,54%), respectiv in tranzactii imobiliare (3,82%).
Comparativ cu trimestrul anterior, componenta cheltuielilor directe (salariale) cu forta de munca a crescut cu 6,80%, iar cea a cheltuielilor indirecte (non-salariale) cu 6,51%. Fata de acelasi trimestru al anului precedent, costul orar al fortei de munca (in forma ajustata dupa numarul zilelor lucratoare) a crescut in toate activitatile economice. Cele mai semnificative majorari ale costului orar al fortei de munca (in forma ajustata dupa numarul zilelor lucratoare) s-au regasit in invatamant (22,42%), hoteluri si restaurante (21,67%), respectiv in alte activitati de servicii (20,41%), observa INS.
Comparativ cu trimestrul II 2023, costul orar al fortei de munca (in forma ajustata dupa numarul zilelor lucratoare) a crescut cel mai putin in activitati de servicii administrative si activitati de servicii suport (8,98%), productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat (9,44%), respectiv in activitati de spectacole, culturale si recreative (9,96%).
Fata de acelasi trimestru al anului precedent, componenta cheltuielilor directe (salariale) cu forta de munca a crescut in trimestrul II 2024 cu 15,03%, iar componenta cheltuielilor indirecte (non-salariale) cu 14,51%, concluzioneaza INS.
Ioana Stoica, profesionist cu experienta de peste 7 ani in contabilitatea si fiscalitatea institutiilor publice, organizeaza si redacteaza spete contabile din domeniul bugetar, aducand in atentia dvs. orice modificari de ultima ora din acest sector legislativ.







