de Cristian Tanase 22 Iun. 2020 485 |
In cadrul unui eveniment recent desfasurat la Palatul Victoria, Marcel Bolos, ministrul Fondurilor Europene, a anuntat ca toata documentatia, cererile si contractele de finantare cu fonduri europene vor fi incheiate in format digital de acum inainte.
Cu ocazia semnarii, in format digital, a contractului de finantare pentru sistemul de management integrat al deseurilor in judetul Galati, acesta a anuntat:
"Astazi inauguram partea de digitalizare pentru ceea ce inseamna contractele de finantare cu fonduri europene. Este dovada vie ca, incepand cu data de 1 iunie, tot ce inseamna contracte de finantare, cereri de rambursare, cereri de prefinantare, toata documentatia fondurilor europene este in format digital".
In opinia ministrului, procesul de atragere a banilor europeni este debirocratizat si simplificat.
"Pe de alta parte, semnam contractul pentru Galati, pentru sistemul de management integrat al deseurilor. Acesta este un proiect de o importanta deosebita pentru judetul Galati. Este vorba despre 534.000 de locuitori care sunt afectati si vor avea parte de impactul, sper eu, pozitiv al implementarii proiectului. Discutam despre un proiect in valoare 100 de milioane de euro, primul proiect deblocat in cele aproximativ opt luni de cand ne aflam la guvernare", a precizat ministrul, potrivit Agerpres.
In perioada urmatoare, 180 de sate si 60 de comune din judetul Galati vor beneficia de un sistem nou de colectare a deseurilor, anunta aceeasi sursa.
"Sper ca beneficiarul sa aiba puterea ca, pana la 31 iulie 2023, sa poata sa implementeze proiectul, iar locuitorii judetului Galati sa aiba parte de un sistem civilizat de colectare a deseurilor", a declarat Bolos.

Cristian Tanase, cu experienta indelungata in legislatia aferenta Codului administrativ, scrie pe subiecte de interes pentru personalul institutiilor publice, redactand stiri din domeniu si noutati legislative importante!
Comentarii
Lasa un raspuns
Informatiile scrise aici sunt confidentiale.
Adresa de email data nu va fi publicata niciodata. De asemenea, toate informatiile furnizate nu vor fi partajate cu terte persoane.