Un functionar public poate fi OBLIGAT sa presteze ore suplimentare?

Potrivit art. 367 din acelasi act normative se stipuleaza ca dispozitiile prezentei parti se completeaza cu prevederile legislatiei muncii, precum si cu reglementarile de drept comun civile, administrative sau penale, dupa caz.

Iata un studiu de caz explicat de specialistii de la PortalInstitutiiPublice:

"Un functionar public poate fi obligat sa presteze ore suplimentare? Poate refuza dispozitia scrisa a sefului ierarhic superior?"

Raspunsul specialistilor: 

Incepem prin a mentiona ca reglementari cu privire la munca suplimentara se regasesc si in Codul muncii, astfel:

Articolul 114 prevede:

(1) Durata maxima legala a timpului de munca nu poate depasi 48 de ore pe saptamana, inclusiv orele suplimentare.
(2) Prin exceptie, durata timpului de munca, ce include si orele suplimentare, poate fi prelungita peste 48 de ore pe saptamana, cu conditia ca media orelor de munca, calculata pe o perioada de referinta de 4 luni calendaristice, sa nu depaseasca 48 de ore pe saptamana.
(3) Pentru anumite activitati sau profesii stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil, se pot negocia, prin contractul colectiv de munca respectiv, perioade de referinta mai mari de 4 luni, dar care sa nu depaseasca 6 luni.
(4) Sub rezerva respectarii reglementarilor privind protectia sanatatii si securitatii in munca a salariatilor, din motive obiective, tehnice sau privind organizarea muncii, contractele colective de munca pot prevedea derogari de la durata perioadei de referinta stabilite la alin. (3), dar pentru perioade de referinta care in niciun caz sa nu depaseasca 12 luni.
(5) La stabilirea perioadelor de referinta prevazute la alin. (2) -(4) nu se iau in calcul durata concediului de odihna anual si situatiile de suspendare a contractului individual de munca.
(6) Prevederile alin. (1) -(4) nu se aplica tinerilor care nu au implinit varsta de 18 ani.

Articolul 115

(1) Pentru anumite sectoare de activitate, unitati sau profesii se poate stabili prin negocieri colective sau individuale ori prin acte normative specifice o durata zilnica a timpului de munca mai mica sau mai mare de 8 ore.
(2) Durata zilnica a timpului de munca de 12 ore va fi urmata de o perioada de repaus de 24 de ore.

Articolul 120

(1) Munca prestata in afara duratei normale a timpului de munca saptamanal, prevazuta la art. 112, este considerata munca suplimentara.
(2) Munca suplimentara nu poate fi efectuata fara acordul salariatului, cu exceptia cazului de forta majora sau pentru lucrari urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori inlaturarii consecintelor unui accident.

Nici angajatorul nu poate dispune unilateral (cu unele exceptii expres si limitativ prevazute de lege[5]) ca salariatul sa presteze munca suplimentara, fiind necesar acordul acestuia in acest sens. Acordul salariatului trebuie sa existe (expres sau tacit) si sa nu fie viciat, astfel incat sa nu se puna problema unei munci fortate.
In consecinta, refuzul salariatului de a efectua munca suplimentara nu constituie abatere disciplinara, salariatul neputand fi sanctionat disciplinar pentru acest motiv.

Asadar, munca suplimentara ar trebui sa fie o exceptie, insa, din practica, stim ca e o situatie extrem de des intalnita si totul se realizeaza, de obicei, printr-un acord tacit, ceea ce este total gresit, pentru ambele parti.

Legea prevede in mod expres un acord, care are rolul de a proteja atat angajatul, cat si angajatorul, chiar si in cazul unui conflict de munca. Niciun angajat nu poate fi obligat sa munceasca impotriva vointei sale, iar munca fortata este interzisa. Este stipulat acest lucru chiar si in Constitutia Romaniei, acolo unde se vorbeste despre libertatea muncii, aspect extrem de important in cazul muncii suplimentare.

Totul despre Orele suplimentare si munca in zi de repaus - Evitati amenzile de 15.000 de lei pentru fiecare persoana identificata ca prestand munca suplimentara!
Pentru a veni in sprijinul dvs. va oferim Stick-ul Orele suplimentare si munca in zi de repaus, detalii AICI >>>

De asemenea, Codul Muncii stabileste ca munca suplimentara nu poate fi prestata fara acordul salariatului in cauza, drept urmare, e obligatoriu ca acordul angajatului sa fie prevazut in mod explicit, sa existe pe un suport fizic sau electronic.

Primul demers pentru obtinerea unui astfel de acord este redactarea unei solicitari. Nu este nicaieri in legislatie prevazut faptul ca aceasta solicitare, respectiv acordul la care facem referire, sa fie prevazute in scris, asa cum mentionam anterior, dar ambele reprezinta o proba solida, poate chiar incontestabila, in cazul unui conflict de munca.

 In concluzie, munca suplimentara nu poate fi efectuata fara acordul salariatului, cu exceptia cazului de forta majora sau pentru lucrari urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori inlaturarii consecintelor unui accident. Comparativ cu alte sisteme juridice din UE, in Romania, angajatii pot refuza sa efectueze ore suplimentare, aceasta regula fiind mai protectoare pentru angajat.

Cadrul legal: Art. 367, art. 419 alin. (1) si (2) din O.U.G. nr. 57/2019, cu modificarile si completarile ulterioare, art. 114, art. 115, art. 120 alin. (2) din Legea nr. 53/2003.

Un raspuns oferit in noiembrie 2024, de catre expertii de la PortalInstitutiiPublice. Da click aici pentru mai multe raspunsuri si sfaturi de la specialisti in legislatia muncii si administratie publica.

Autor: Florentina Buzea
Florentina Buzea este consultant, consilier juridic si expert in achizitii publice cu o experienta profesionala de 4 ani in domeniul achizitiilor publice in institutii publice. Este licentiata in stiinte juridice si detine un Master cu specializare in Management (Universitatea Constantin Brancoveanu Pitesti - Departament Studii de Masterat si Postuniversitare de Perfectionare), dar si un Master cu specializare in Drept comunitar (Universitatea Danubius Galati - Facultatea de Drept). 

Are o experienta profesionala de 20 ani in domeniul dreptului muncii, dreptului comercial, contencios administrativ si drept civil, executari silite, consultanta de specialitate si reprezentare in fata instantelor de judecata.