Caietul de sarcini pentru transformarea digitala a institutiilor publice, pus in consultare publica

de Marius Matei 13 Oct. 2021 1185

Caietul de sarcini pentru transformarea digitala a institutiilor publice, pus in consultare publica
Autoritatea pentru Digitalizarea Romaniei (ADR) a anuntat ca a fost pus in dezbatere publica, recent, caietul de sarcini privind transformarea digitala a administratiei publice din Romania.


 

"Procedura de consultare publica este un instrument esential de transparentizare a procesului de licitatie publica. De-a lungul timpului, industria IT din Romania a criticat modul in care s-au scris caietele de sarcini pentru marile proiecte de digitalizare a administratiei. Insa acest feedback venea mereu in momentul in care caietele de sarcini erau deja in procedura de licitatie publica. Reprezentantii industriei IT au acum ocazia de a contribui cu propuneri, sugestii si observatii la cel mai important proiect de digitalizare a sectorului public - acordul cadru pentru transformarea digitala a administratiei publice din Romania. Este convingerea noastra ca tehnologia are un rol fundamental in transformarea economiei si a societatii romanesti", a declarat Octavian Oprea, presedintele ADR, potrivit comunicatului citat de Agerpres.
 

Caietul de sarcini prevede resursele umane si tehnologice necesare pentru consolidarea transformarii digitale a administratiei publice.
 

"Institutiile publice au o oportunitate uriasa de a valorifica instrumentele digitale pentru a optimiza managementul, furnizarea de servicii publice si capabilitatea generala a statului, ceea ce va genera consolidarea unor servicii publice universal accesibile si orientate catre cetatean", se arata in acelasi comunicat.
 

Pentru realizarea obiectivelor specifice si pentru a permite accesul cat mai multor companii calificate la procedura de achizitie, ADR a impartit acest acord cadru in 11 loturi, iar fiecare lot reprezinta un segment din procesul de dezvoltare software.
 

Astfel, analiza de business sta la baza oricarui proces de dezvoltare software si asigura identificarea celor mai potrivite solutii in vederea realizarii obiectivelor propuse; achizitionarea serviciilor de analiza de business este necesara pentru elaborarea documentatiei cu cerinte functionale si de business pentru proiectele ce urmeaza a fi dezvoltate.
 

Analiza tehnica este fundamentala pentru procesul de dezvoltare software si asigura identificarea celor mai potrivite solutii tehnice in vederea realizarii obiectivelor propuse.


Alte loturi sunt dezvoltarea software, principala activitate de productie si creare a produselor care fac obiectul caietului de sarcini si testarea functionalitatii pentru a se asigura de faptul ca produsul software a fost construit corect si nu a omis nicio functionalitate mentionata in Business Requirements Document (BRD).
 

Alt lot il reprezinta testele de securitate care, potrivit institutiei, au devenit un pas important si obligatoriu in procesul de dezvoltare software, in special in urma numarului mare de atacuri informatice. Testul de securitate ofera garantia faptului ca solutiile achizitionate nu contin vulnerabilitati supuse atacurilor informatice, precizeaza ADR.
 

In vederea realizarii proiectelor propuse si care fac obiectul acestui acord cadru, ADR isi propune sa selecteze un numar de 15 companii per lot, cu exceptia lotului de Mentenanta software, unde vor fi selectate 5 companii per lot. In cadrul fiecarui lot, atribuirea se va face in baza unor contracte subsecvente cu reluarea competitiei.
 

Managementul acordului cadru, inclusiv implementarea administrativa si procedurala aferenta fiecarui contract subsecvent va fi asigurat de catre o echipa de implementare din partea ADR, care va gestiona totodata si documentele elaborate de prestator in cadrul fiecarui contract subsecvent (analize, rapoarte, facturi, alte tipuri de documente etc.).
 

Procesul de consultare publica presupune transmiterea de sugestii, observatii sau recomandari de catre reprezentanti ai companiilor IT din Romania, iar termenul limita pentru formularea observatiilor este vineri, 22 octombrie 2021.

 

Marius Matei Autor: Marius Matei
Marius Matei, redactor InfoInstitutii.ro, aduce in atentia cititorilor stiri si noutati legislative cu privire la institutiile publice, sectorul bugetar si modificari legislative care ii privesc direct pe functionarii publici si nu numai. Experienta de aproape 10 ani in domeniu il califica pentru a face parte dintr-un colectiv de profesionisti. 



Ti-a placut acest articol?
Recomanda-l prietenilor:
Va place acest articol ?
Dati o nota de la 1 la 5 !

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi

Newsletter zilnic GRATUIT

Legislatia Muncii pentru Institutiile Publice.TOP 10 Formulare obligatorii

Va oferim Cadou un Raport Special Gratuit "Legislatia Muncii pentru Institutiile Publice.TOP 10 Formulare obligatorii"

Aboneaza-te GRATUIT la Newsletter-ul infoinstitutii.ro pentru a primi cele mai proaspete informatii si analize referitoare la subiectele care te intereseaza!


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016

eNews Info INSTITUTII

Legislatia Muncii pentru Institutiile Publice.TOP 10 Formulare obligatorii

Va oferim Cadou un Raport Special Gratuit "Legislatia Muncii pentru Institutiile Publice.TOP 10 Formulare obligatorii"

Completeaza adresa de email la care vrei sa primesti Raportul Gratuit