| de Ioana Stoica 13 Iul. 2021 881 |
Un memoriu adresat CCR mentioneaza ca reducerea vechimii de la 10 la sapte ani pentru accederea intr-un post de procuror DNA si DIICOT este un demers legislativ necesar, mentinerea acesteia la 10 ani, in conditiile existentei unui deficit de personal de 40%, fiind de natura sa conduca la o gestionare precara a fenomenului criminalitatii organizate si coruptiei la nivel inalt.
DNA si DIICOT au trimis Curtii Constitutionale un Memoriu Amicus Curiae privind observatiile lor cu privire la sesizarea formulata de inalta Curte de Casatie si Justitie referitoare la neconstitutionalitatea prevederilor Legii pentru modificarea si completarea Legii 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor si pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, informeaza Agerpres, cu privire la modificarile adoptate luni de catre senat, prin care se reglementeaza transferul magistratilor in cadrul instantelor si parchetelor prin intermediul CSM si conditii de vechime reduse de la zece la sapte ani pentru procurorii DNA si DIICOT.
Conform aceleiasi surse, in contextul discutarii de catre CCR, pe 14 iulie, a sesizarii ICCJ cu referire la reducerea vechimii necesare pentru functionarea in cadrul DNA si DIICOT, reprezentantii celor doua institutii solicita public instantei de contencios constitutional sa evalueze dispozitiile criticate in mod obiectiv si in concordanta cu rationamentul utilizat in deciziile anterioare care priveau organizarea Ministerului Public.
"Cu caracter principial, subliniem ca modificarea Legii nr. 304/2004, in sensul reducerii vechimii necesare pentru functionarea procurorilor in cadrul DNA si DIICOT, este un demers legislativ necesar si solicitat, in mod constant, de catre conducerea Ministerului Public, avand in vedere ca in perioada 2017 - 2021 cele doua institutii au intampinat dificultati in derularea activitatilor curente, in contextul unui deficit de personal de peste 40%", se arata in memoriul inaintat de DNA si DIICOT.
Totodata, cele doua institutii arata ca mentinerea vechimii de 10 ani pentru procurorii care doresc sa acceada in aceste doua structuri, in conditiile existentei unui deficit mare de personal, va duce la o gestionare "precara" a luptei impotriva criminalitatii si coruptiei.
"Mentinerea unei vechimi de 10 ani pentru accederea la postul de procuror in cadrul DNA si DIICOT, in conditiile in care conduce la permanentizarea deficitului acut de personal, este de natura sa conduca la o gestionare precara a fenomenului criminalitatii organizate si coruptiei la nivel inalt, sa creasca riscurile pentru ordinea publica si siguranta cetateanului, asociate acestor tipuri de infractiuni si sa duca la imposibilitatea indeplinirii obligatiilor asumate de autoritatile nationale din perspectiva conventiilor internationale impotriva coruptiei, strategiilor de combatere a criminalitatii organizate si coruptiei la nivelul Uniunii Europene, strategiei europene de securitate si strategiei Uniunii Europene in materie de droguri", se arata in memoriul citat de aceeasi sursa.
Ioana Stoica, profesionist cu experienta de peste 7 ani in contabilitatea si fiscalitatea institutiilor publice, organizeaza si redacteaza spete contabile din domeniul bugetar, aducand in atentia dvs. orice modificari de ultima ora din acest sector legislativ.






