de Ioana Stoica 05 Aug. 2024 429 |
Va informam ca mumarul posturilor ocupate in institutiile si autoritatile publice din Romania era, in iunie 2024, de 1.293.534, cu 777 mai putine comparativ cu luna anterioara (minus 0,07%), aproape 64% dintre acestea fiind in administratia publica centrala. Aceste date au fost publicate pe site-ul Ministerului Finantelor (MF) si citate de Agerpres.
Din totalul celor 826.522 de angajati din administratia publica centrala (minus 938 fata de luna anterioara), 608.413 lucrau in institutii finantate integral de la bugetul de stat (minus 1.248 angajati, comparativ cu mai 2024).
Cel mai mare numar de posturi ocupate se inregistra in Ministerul Educatiei, respectiv 302.395 (plus 19 posturi ocupate), Ministerul Afacerilor Interne - 123.806 (minus 288 posturi ocupate), Ministerul Apararii Nationale - 73.783 (minus 912 posturi ocupate), Ministerul Finantelor - 24.700 (minus 31 posturi ocupate) si Ministerul Sanatatii -18.201 (plus un post ocupat).
In institutiile finantate integral din bugetul asigurarilor sociale erau ocupate 9.222 de posturi, cu 21 mai multe fata de mai 2024, in cele subventionate din bugetul de stat si din bugetul asigurarilor pentru somaj un numar de 44.265, in crestere cu 90, in timp ce in institutiile finantate integral din venituri proprii erau 164.622 de posturi ocupate (plus 199).
Totodata, in administratia publica locala lucrau, in iunie anul curent, 467.012 de persoane (+161), dintre care 286.763 in institutii finantate integral din bugetele locale (+22) si 180.249 in institutii finantate integral sau partial din venituri proprii (+139), concluzioneaza MF.
Ioana Stoica, profesionist cu experienta de peste 7 ani in contabilitatea si fiscalitatea institutiilor publice, organizeaza si redacteaza spete contabile din domeniul bugetar, aducand in atentia dvs. orice modificari de ultima ora din acest sector legislativ.
Comentarii
Lasa un raspuns
Informatiile scrise aici sunt confidentiale.
Adresa de email data nu va fi publicata niciodata. De asemenea, toate informatiile furnizate nu vor fi partajate cu terte persoane.