de InfoInstitutii.ro 08 Ian. 2021 2522 |
Se doreste o rezolvare privind reorganizarea unui serviciu public de gospodarie, intretinere si reparatii pe domeniul public, aflat in subordinea Consiliului local. Serviciul are o structura care nu corespunde nevoilor actuale ale orasului. Se doreste cresterea numarului de lucratori. Cum se va proceda? Se desfiinteaza unele dintre posturile ocupate, prin reorganizare, si se infiinteaza posturile vacante necesare?
Raspunsul specialistului:
Din cele mentionate de dvs intelegem ca structura organizatorica a institutiei publice, statul de functii si regulamentul de organizare si functionare se modifica, conform celor descrise de dvs.
Semnalam ca reorganizarea institutiilor publice se realizeaza in conditiile art. 518 si ale art. 519 din Codul administrativ, iar in situatia in care este vorba despre personal contractual, aceste dispozitii se completeaza cu cele ale Codului muncii.
Astfel, in opinia noastra, reorganizarea demareaza cu modificarea actelor administrative de organizare si functionare, in sensul reorganizarii activitatii, a reaprobarii structurii de functii, aprobarii unui nou regulament de organizare si functionare si unui nou stat de functii.
Totodata, pentru posturile reorganizate pot fi reaprobate si actualizate fisele de post aferente.
Conform art. 518 alin.(6) si (7) din Codul administrativ, reorganizarea activitatii autoritatii sau institutiei publice are loc in situatii temeinic justificate cel mult o data intr-un interval de 6 luni consecutive, cu exceptia situatiei in care intervin modificari legislative care determina necesitatea reorganizarii acestora. In cazul in care reorganizarea activitatii autoritatii sau institutiei publice determina reducerea posturilor, autoritatea sau institutia publica nu poate infiinta posturi similare celor desfiintate pentru o perioada de un an de la data reorganizarii.
Ca atare, interdictia instituita de Codul administrativ de a infiinta posturi ulterior reorganizarii prin reducerea posturilor vizeaza strict infiintarea de posturi similare celor desfiintate (in speta dvs soferi si personal administrativ).
Or, din cele mentionate de dvs., intelegem ca se intentioneaza desfiintarea unor posturi de soferi sau personal administrativ (tessa) si infiintarea mai multor posturi de muncitori.
Prin urmare, apreciem ca in intelesul Codului administrativ, interdictia ar fi aplicabila daca, ulterior reorganizarii prin desfiintarea unor posturi sofer sau personal administrativ, inainte de expirarea unui an de la reorganizare, s-ar dori infiintarea unor posturi similare celor desfiintate, de soferi sau personal administativ. Apreciem ca ratiunea este lesne de inteles, reducerea posturilor trebuind sa fie realizata in urma unei analize serioase care sa justifice masura propusa.
Asadar, in mod similar cu reducerea posturilor conform art. 65 din Codul muncii, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, decizia desfiintarii respectivelor posturi trebuie sa aiba la baza o cauza obiectiva, reala si serioasa.
Pe cale de consecinta, este necesara efectuarea unei analize si justificarea corespunzatoare a deciziei de reducere a posturilor de soferi si personal administrativ, acestea odata desfiintate si transformate/infiintate in posturi de muncitor, nemaiputand fi infiintate pentru o perioada de 1 an de la data acestei reorganizari.
Asadar, Codul administrativ si Codul muncii permit reorganizarea institutionala, inclusiv prin reducere de posturi, insa pentru realizarea acesteia trebuie respectate conditiile stabilite de legiuitor.
Raspuns oferit de Nedelcu Alexandra, Expert Legislatia muncii, pentru PortalInstitutiiPublice.ro
Redactia InfoInstitutii.ro are un colectiv de 4 autori specializati din domeniul institutiilor publice si legislatiei aferente.
Zilnic aducem in atentia dvs. tot ce este nou legat de Codul administrativ, salarizarea bugetara, modificarile privind institutiile publice si spetele contabile si fiscale din acest domeniu. Explicam detaliat modificarile aparute si oferim solutii practice pentru orice dilema generata de noutatile din sectorul bugetar.
Comentarii
Lasa un raspuns
Informatiile scrise aici sunt confidentiale.
Adresa de email data nu va fi publicata niciodata. De asemenea, toate informatiile furnizate nu vor fi partajate cu terte persoane.