de Ana Tudor 08 Iul. 2015 4740 |
Probleme grave in administratia publica: patru federatii sindicale iau masurile necesare pentru declansarea grevei generale in institutiile publice si mai multi salariati ameninta cu greva foamei.
Sindicalistii sustin ca Guvernul trateaza "sfidator si discriminatoriu" angajatii din administratia publica, asadar, de miercuri au inceput strangerea de semnaturi pentru declansarea grevei generale in luna septembrie.
Procedurile pentru demararea grevei generale in administratia publica au fost demarate de sindicalistii Federatiei Nationale a Sindicatelor din Administratie (FNSA), Federatiei Sindicatelor din Administratia Locala - Sed Lex, Federatiei Sindicatelor din Administratia Publica - Publisind si Federatiei Sindicatelor Pro Administratie din Romania (FSPAR), care reprezinta aproximativ 70 la suta din angajatii din sistemului public.
Salariatii administratiei publice arata ca in urma adoptarii OUG 27/30 iunie 2015, Executivul a demonstrat din nou "batjocura" fata de aceasta categorie de personal careia, potrivit prevederilor actului normativ, autoritatea publica ii poate stabili o crestere salariala de pana la 12 la suta, insa conditionat de incadrarea cheltuielilor de personal in limita bugetului aprobat, cumulativ cu incadrarea in limita plafonului de cheltuieli de personal repartizat conform prevederilor legale, adica la nivelul anului 2014.
"Prin urmare, aceasta crestere salariala poate fi acordata in situatia in care se vacanteaza posturi prin plecarea personalului sau se reduce numarul de personal din administratia publica locala, care si asa este mult sub cel prevazut de normele legale", explica sindicalistii.
Bugetarii mai sunt indignati si pentu ca au notificat si au solicitat Guvernului convocarea procedurii de conciliere inca din 19 iunie, cand au inaintat o lista de revendicari, insa fara niciun efect.
Printre solicitarile sindicalistilor se numara:
- corelarea prevederilor Legii 284/2010 privind salarizarea unitara cu legislatia specifica functiei publice si legislatia muncii
- punerea in aplicare a acesteia in regim de urgenta in anul 2015
- reacordarea drepturilor suspendate (plata orelor suplimentare, premii, salarii de merit) si a drepturilor abrogate (al -13-lea salariu si prima de vacanta)
- deblocarea nivelului de salarizare in plata pentru functii similare de la nivelul treptei trei de salarizare din 2010
- acordarea tichetelor de masa si a tichetelor de vacanta (tichetele de vacanta pentru administratia publica locala pot fi acordate doar daca va fi modificata OUG 83/2014)
- dreptul la negociere colectiva, prin eliminarea articolului 138 din Legea dialogului social nr. 62/2010
"Practic, acest articol 138 din Legea dialogului social interzice orice negociere salariala si de aici pleaca totul", explica presedintele Federatiei Sindicatelor din Administratia Locala Sed Lex, Razvan Bordeanu.
teeest