| de InfoInstitutii.ro 06 Iul. 2026 94 |
Numarul angajatilor din institutiile si autoritatile publice a continuat sa scada in prima parte a anului 2026. Datele publicate de Ministerul Finantelor arata ca, la sfarsitul lunii aprilie, in sectorul public erau ocupate 1.274.999 de posturi, cu 5.306 mai putine fata de inceputul anului.
Comparativ cu luna martie, efectivele de personal s au redus cu 2.462 de posturi, iar raportat la aprilie 2025, diferenta este de 31.235 de posturi mai putin.
Administratia publica centrala concentra aproape doua treimi din totalul posturilor ocupate, respectiv 814.590. Fata de luna ianuarie, numarul acestora s a diminuat cu 1.924. Dintre acestea, 600.562 de posturi apartineau institutiilor finantate integral de la bugetul de stat, segment in care s au inregistrat cu 1.185 de angajati mai putin decat la inceputul anului, conform Agerpres.
Cele mai numeroase efective de personal s au regasit la Ministerul Educatiei, cu 293.742 de posturi ocupate, in scadere cu 180 fata de ianuarie. Au urmat Ministerul Afacerilor Interne, cu 124.892 de angajati, cu 784 mai putini, Ministerul Apararii Nationale, unde numarul posturilor ocupate a crescut cu 513, pana la 76.688, Ministerul Finantelor, cu 23.542 de angajati, in scadere cu 179, si Ministerul Sanatatii, cu 18.202 posturi ocupate, cu 116 mai putine fata de inceputul anului.
Statisticile Ministerului Finantelor mai arata ca institutiile finantate integral din bugetul asigurarilor sociale aveau 8.706 posturi ocupate, cu 52 mai putine decat in ianuarie. In institutiile subventionate din bugetul de stat si din bugetul asigurarilor pentru somaj erau ocupate 42.253 de posturi, in scadere cu 427, iar institutiile finantate integral din venituri proprii aveau 163.069 de angajati, cu 260 mai putini.
Si administratia publica locala a inregistrat o reducere a personalului. La sfarsitul lunii aprilie activau 460.409 persoane, cu 3.382 mai putine comparativ cu inceputul anului. Dintre acestea, 279.744 lucrau in institutii finantate integral din bugetele locale, unde s au pierdut 2.620 de posturi, iar 180.665 activau in institutii sustinute integral sau partial din venituri proprii, categorie care a consemnat o scadere de 841 de posturi.
Redactia InfoInstitutii.ro are un colectiv de 4 autori specializati din domeniul institutiilor publice si legislatiei aferente.
Zilnic aducem in atentia dvs. tot ce este nou legat de Codul administrativ, salarizarea bugetara, modificarile privind institutiile publice si spetele contabile si fiscale din acest domeniu. Explicam detaliat modificarile aparute si oferim solutii practice pentru orice dilema generata de noutatile din sectorul bugetar.



