| de Mara Dobrin 27 Iun. 2018 851 |
In anul 2017, un numar de 9.978.886 locuitori aveau locuintele conectate la sistemele de canalizare, acestia reprezentand 50,8% din populatia rezidenta a Romaniei, cu 276.147 persoane mai mult decat in anul 2016.
In ceea ce priveste epurarea apelor uzate, populatia conectata la sistemele de canalizare prevazute cu statii de epurare a fost de 9.710.077 persoane, reprezentand 49,4% din populatia rezidenta a tarii, cu 294.553 persoane mai mult decat in anul 2016.
Cresterile au fost determinate de racordarea populatiei la retelele de canalizare nou construite, respectiv de darea in folosinta a unor noi statii de epurare a apelor uzate.
La nivelul regiunilor de dezvoltare, ponderea cea mai mare a populatiei conectata la sistemele de canalizare, in total populatie rezidenta, s-a inregistrat in regiunea Bucuresti-Ilfov (84,4%), urmata de regiunea Centru (62,9%) si Vest (57,8%).
Gradul cel mai redus de racordare la sistemele de canalizare s-a inregistrat in regiunile: Sud-Muntenia (35,0%), Nord-Est (35,4%) si Nord-Vest (50,2%).
In anul 2017, in mediul urban populatia conectata la canalizare a fost de 9.234.259 persoane, reprezentand 87,7% din populatia rezidenta urbana a Romaniei, iar in mediul rural un numar de 744.627 persoane au beneficiat de servicii de canalizare, reprezentand 8,2% din populatia rezidenta rurala a Romaniei.
Sursa: INS
Redactor Institutii Publice
Cu o experienta de 9 ani in jurnalism, Mara Dobrin s-a alaturat echipei Rentrop & Straton, specializandu-se in ultimii 4 ani in crearea articolelor de interes in legislatia muncii, resurse umane si institutii publice.








