| de Ioana Stoica 10 Nov. 2025 243 |
Vesti bune pentru tinerii care se angajeaza prima data, dar si pentru mamele cu 3 copiii sau victimele traficului de persoane. Concret, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului si Solidaritatii Sociale a pus in dezbatere publica un proiect de modificare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca.
Practic, este vorba despre un pachet de 18 masuri care vizeaza, intre altele, sprijinirea tinerilor aflati la inceput de cariera, protejarea si reintegrarea persoanelor vulnerabile, inclusiv victimile traficului de persoane, dar si mamele cu 3 copii.
Sprijin pentru primul loc de munca pentru tineri
Pachetul de masuri propune introducerea primei de stabilitate pentru „Primul loc de munca”. Aceasta va fi destinata tinerilor din categoria NEET (persoana cu varsta cuprinsa intre 16 ani si pana la implinirea varstei de 30 de ani, care nu are loc de munca, nu urmeaza o forma de invatamant si nu participa la activitati de formare profesionala), cu scopul de a-i sprijini sa faca primul pas pe piata muncii si sa ramana activi profesional.
Prima se va acorda lunar, timp de 24 de luni de la angajare, respectiv 1.000 de lei lunar in primul an si 1.250 de lei lunar in cel de-al doilea an pentru a incuraja continuitatea si dezvoltarea profesionala. Acest sprijin completeaza beneficiile acordate angajatorilor, respectiv o subventie de 2.250 lei/luna daca incadreaza in munca astfel de persoane, inregistrate ca someri.
Suport pentru victimele violentei domestice si ale traficului de persoane
Proiectul extinde accesul la masuri de sprijin in vederea ocuparii persoanelor aflate in situatii de risc. Victimele violentei domestice si ale traficului de persoane vor putea beneficia de servicii dedicate pentru integrare si reinsertie pe piata muncii, pe perioade clar stabilite.
Aceste masuri sunt menite sa ofere o sansa reala de independenta persoanelor care au trecut prin astfel de situatii si sa faciliteze reconstruirea vietii lor. In aceasta situatie se acorda si o subventie de 2.250 lei/luna angajatorilor care incadreaza in munca astfel de persoane, daca acestea sunt inregistrate ca someri;
Sprijin pentru integrarea pe piata muncii a mamelor cu cel putin 3 copii
Pentru facilitarea ocuparii, se introduce posibilitatea ca angajatorii care incadreaza in munca mame cu cel putin 3 copii in intretinere, pana la implinirea varstei de 18 ani, sa poata beneficia de subventionarea locului de munca pentru o perioada de 12 luni cu 2.250 de lei lunar, cu obligatia mentinerii raporturilor de munca sau de serviciu cel putin 18 luni.
Astfel, pentru a beneficia de masurile prevazute de Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, persoanele mentionate mai sus trebuie sa se inregistreze ca someri la agentiile pentru ocuparea fortei de munca in a caror raza teritoriala isi au domiciliul sau, dupa caz, resedinta.
Alaturi de subventii, vor putea fi accesate masuri precum: informare si consiliere profesionala; medierea muncii; formarea profesionala; evaluarea si certificarea competentelor profesionale dobandite pe alte cai decat cele formale etc.
Furnizarea de catre agentiile pentru ocuparea fortei de munca a serviciilor specializate se poate realiza si online, prin intermediul platformelor si sistemelor informatice dedicate, de la data la care acestea devin operabile, concluzioneaza Ministerul Muncii.
Ioana Stoica, profesionist cu experienta de peste 7 ani in contabilitatea si fiscalitatea institutiilor publice, organizeaza si redacteaza spete contabile din domeniul bugetar, aducand in atentia dvs. orice modificari de ultima ora din acest sector legislativ.







