| de InfoInstitutii.ro 19 Mar. 2024 520 |
Va informam ca Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilitati (ANPDPD), aflata in subordinea Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale (MMSS), si Agentia Nationala pentru Sport (ANS), institutie aflata in subordinea Guvernului, au incheiat un protocol ce presupune colaborarea pentru asigurarea accesului persoanelor cu dizabilitati la programele si evenimentele sportive inclusiv prin monitorizarea indeplinirii cerintelor de accesibilizare a facilitatilor sportive.
Aceste informatii au fost facute publice in cadrul unei postari pe pagina de Facebook a MMSS, conform Agerpres. Concret, protocolul sustine ca urmeaza sa fie dezvoltate programe sportive pentru persoanele cu dizabilitati, dar acesta se va axa si pe crearea cadrului legal in vederea formarii antrenorilor si instructorilor sportivi pentru persoanele cu dizabilitati.
"Bucuria vine, de cele mai multe ori, din lucrurile simple. Ceea ce pentru multi dintre noi reprezinta ceva normal, firesc, pentru persoanele cu dizabilitati poate fi complicat din cauza barierelor de mobilitate, dar si a discriminarii. Este important sa ii sprijinim pe cei aflati in dificultate sa participe activ la viata sociala, sa se bucure de competitii sportive si sa se bucure de aprecierea pe care o merita pentru performantele pe care le obtin. Acesti oameni sunt adevarate modele de curaj, perseverenta si dorinta de a reusi. Doamna Elisabeta Lipa nu este doar o mare campioana care a dus tricolorul nostru pe cele mai inalte podiumuri, ci si o sustinatoare activa a disciplinelor sportive destinate persoanelor cu dizabilitati", a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii si Solidaritatii Sociale, referitor la acest eveniment.
Redactia InfoInstitutii.ro are un colectiv de 4 autori specializati din domeniul institutiilor publice si legislatiei aferente.
Zilnic aducem in atentia dvs. tot ce este nou legat de Codul administrativ, salarizarea bugetara, modificarile privind institutiile publice si spetele contabile si fiscale din acest domeniu. Explicam detaliat modificarile aparute si oferim solutii practice pentru orice dilema generata de noutatile din sectorul bugetar.



