| de Cristian Tanase 11 Iun. 2015 2894 |
Liberalul Mihai Seplecan este noul presedinte al Consiliului Judetean Cluj. Acesta a preluat functia de la vicepresedintele cu atributii de presedinte, Vakar Istvan (UDMR), fostul presedinte ales, Horea Uioreanu (PNL), fiind arestat pentru coruptie in urma cu un an.
Mihai Seplecan a fost ales in functia de presedinte de consilierii judeteni, potrivit noii legi privind alegerile locale, si-si va exercita mandatul cu puteri depline, fara sa-i fie doar delegate atributiile de presedinte, cum a fost cazul lui Vakar Istvan. Seplecan a fost singurul candidat si a fost ales in functia de presedinte cu 25 voturi "pentru" si 8 "impotriva".
In precedenta sedinta a CJ Cluj, pe 25 mai, Mihai Seplecan a devenit vicepresedinte, dupa ce Ioan Oleleu (PSD) demisionase din functie si a renuntat la mandatul de consilier judetean. Intre timp, pentru a putea sa fie ales presedinte al CJ Cluj, Mihai Seplecan a demisionat din functia de vicepresedinte. Pe 7 mai, vicepresedintele CJ Cluj Ioan Oleleu (PSD) a demisionat din functie si din CJ, iar miercuri, in locul sau a devenit consilier judetean Ioan Deac (PNL), care a urmat pe lista USL de atunci. Oleleu a invocat faptul ca majoritatea PNL si UDMR din CJ Cluj blocheaza toate proiectele pe care s-a angajat sa le deruleze fostul USL, care a castigat majoritatea in CJ Cluj, precum si functia de presedinte, prin Horea Uioreanu (PNL).
Prefectul judetului Cluj, Gheorghe Vuscan, a emis pe 6 octombrie 2014 ordinul prin care constata incetarea de drept a mandatului presedintelui CJ Cluj, Horea Uioreanu (PNL), care a demisionat, dupa ce a fost arestat si trimis in judecata pentru coruptie.
Horea Uioreanu si-a dat, pe 3 octombrie, demisia din functia de presedinte al CJ Cluj, pe care o detinea din anul 2012. La finalul lunii mai 2014, Horea Uioreanu a fost retinut de procurorii DNA, alaturi de doi oameni de afaceri clujeni, Ioan Bene si Vasile Pogacean, fiind acuzat de luare de mita. In urma arestarii sale, partidele care au consilieri in CJ Cluj au incercat in repetate randuri sa isi aleaga propriul vicepresedinte cu atributii de presedinte, existand o lupta administrativa intre PNL si PSD in forul deliberativ judetean.
Dupa ce PNL a reusit sa il aleaga, cu ajutorul PDL, pe Mihai Seplecan in aceasta functie, prefectul Gheorghe Vuscan a atacat in contencios administrativ decizia consilierilor judeteni. Acest fapt a atras dupa sine repunerea in functie a fostilor vicepresedinti, respectiv Ioan Oleleu (PSD) si Istvan Vakar (UDMR). Procedura aceasta s-a repetat de doua ori, ceea ce a ingreunat activitatea administrativa a CJ Cluj.
Cristian Tanase, cu experienta indelungata in legislatia aferenta Codului administrativ, scrie pe subiecte de interes pentru personalul institutiilor publice, redactand stiri din domeniu si noutati legislative importante!






