| de Ioana Stoica 23 Iul. 2024 865 |
Va informam ca numarul posturilor ocupate in institutiile si autoritatile publice din Romania era, in mai 2024, de 1.294.311, cu 1.762 mai multe comparativ cu luna anterioara (plus 0,13%), aproape 64% dintre acestea fiind in administratia publica centrala. Aceste date au fost publicate pe site-ul Ministerului Finantelor (MF) si citate de Agerpres.
Din totalul celor 827.460 de angajati din administratia publica centrala (plus 1.219 fata de luna anterioara), 609.661 lucrau in institutii finantate integral de la bugetul de stat (plus 1.269 angajati, comparativ cu aprilie 2024).
Cel mai mare numar de posturi ocupate se inregistra in Ministerul Educatiei, respectiv 302.376 (plus 146 posturi ocupate), Ministerul Afacerilor Interne - 124.094 (plus 235 posturi ocupate), Ministerul Apararii Nationale - 74.695 (plus 877 posturi ocupate), Ministerul Finantelor - 24.731 (minus 31 posturi ocupate) si Ministerul Sanatatii -18.200 (plus 44 posturi ocupate).
In institutiile finantate integral din bugetul asigurarilor sociale erau ocupate 9.201 de posturi, cu 11 mai putine fata de aprilie 2024, in cele subventionate din bugetul de stat si din bugetul asigurarilor pentru somaj un numar de 44.175, in scadere cu 211, in timp ce in institutiile finantate integral din venituri proprii erau 164.423 de posturi ocupate (plus 172), observa MF.
In administratia publica locala lucrau, in mai anul curent, 466.851 de persoane (+543), dintre care 286.741 in institutii finantate integral din bugetele locale (+298) si 180.110 in institutii finantate integral sau partial din venituri proprii (+245), potrivit ministerului mai sus citat.
Ioana Stoica, profesionist cu experienta de peste 7 ani in contabilitatea si fiscalitatea institutiilor publice, organizeaza si redacteaza spete contabile din domeniul bugetar, aducand in atentia dvs. orice modificari de ultima ora din acest sector legislativ.














