| de Ioana Stoica 17 Apr. 2020 824 |
In cadrul unui angajat al unei institutii publice, se acorda indemnizatia de doctorat daca acesta a a solicitat acordarea de zile libere pentru supravegherea copilului conform Legii 19/2020? Salariul brut al salariatului este de 5.320 lei la care se adauga indemnizatia de doctorat in suma de 1.040 lei (in afara salariului brut).
Raspunsul specialistului:
Conform art. 3 din Legea 19/2020, indemnizatia pentru fiecare zi libera se plateste din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri si cheltuieli al angajatorului si este în cuantum de 75% din salariul de baza corespunzator unei zile lucratoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din castigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat.
Asadar, indemnizatia pentru supravegherea copiilor este în cuantum de 75% din salariul de baza corespunzator unei zile lucratoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din castigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat reglementat prin Legea 6/2002 in cuantum de 5.429 lei.
Conform art. 160 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de baza, indemnizatiile, sporurile, precum si alte adaosuri.
Indemnizatia este in cuantum de 75% din salariul de baza fara indemnizatii, sporuri si alte adaosuri.
Raspuns oferit de Nedelcu Alexandra, Expert Legislatia muncii, pentru PortalCodulMuncii.ro
Ioana Stoica, profesionist cu experienta de peste 7 ani in contabilitatea si fiscalitatea institutiilor publice, organizeaza si redacteaza spete contabile din domeniul bugetar, aducand in atentia dvs. orice modificari de ultima ora din acest sector legislativ.





