de Ioana Stoica 12 Mar. 2024 184 |
Vesti mai putin bune in ceea ce priveste mancarea, avand in vedere ca inspectorii sanitari veterinari au dat amenzi de 2,104 milioane de lei in industria alimentara in luna februarie 2024, ca urmare a neregulilor constatate si a incalcarii prevederilor legislatiei in domeniul sigurantei alimentelor. Un comunicat al Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), controalele inspectorilor sanitari veterinari si pentru siguranta alimentelor in sectorul produselor alimentare de origine nonanimala au vizat operatorii din industria alimentara, care isi desfasoara activitatea in domenii precum: fabricarea produselor de morarit, painii si produselor de patiserie, altor produse alimentare, bauturilor racoritoare si alcoolice.
In cursul lunii februarie 2024, Directiile Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor judetene, precum si cea a Municipiului Bucuresti au efectuat 11.254 de controale in unitatile din industria agroalimentara.
"Ca urmare a neregulilor constatate si a incalcarii prevederilor legislatiei in domeniul sigurantei alimentelor, s-au aplicat 259 de sanctiuni contraventionale, in valoare totala de 2.104.000 de lei", au mai precizat reprezentantii ANSVSA.
Actiunile de verificare efectuate la nivel national pe baza Programului de supraveghere si control pentru anul 2024 au vizat aspecte privind respectarea de catre operatorii alimentari a conditiilor de inregistrare, autorizare si functionare a unitatilor, a modului de intretinere si igienizare a spatiilor in care produsele alimentare sunt manipulate, a conditiilor de prelucrare si de depozitare a materiilor prime si a produselor finite, a cerintelor de trasabilitate si a celor privind etichetarea, controlul daunatorilor, evidenta documentelor si a informatiilor privind implementarea procedurilor bazate pe analiza riscului (sistemul HACCP).
Controalele efectuate de inspectorii ANSVSA se concentreaza in principal pe preventie si consilierea operatorilor din industria alimentara. Sanctiunile contraventionale sunt acordate in momentul in care deficientele constatate initial nu au fost remediate in intervalul de timp stabilit sau pun in pericol sanatatea consumatorilor.
In urma controalelor efectuate, au fost constatate o serie de nereguli legate de neconformitati privind monitorizarea si implementarea procedurilor bazate pe principiile HACCP; neconformitati privind respectarea bunelor practici de igiena si fabricatie cum ar fi neintretinerea igienica a spatiilor de depozitare, intretinerea necorespunzatoare a spatiilor tehnologice de productie, lipsa vestiarului si a grupului sanitar pentru angajati, neasigurarea stocurilor corespunzatoare de substante destinate operatiunilor de dezinfectie, neefectuarea operatiunilor de DDD in conditiile legislatiei specifice domeniului alimentar; neconformitati privind personalul muncitor (neintocmirea fiselor de aptitudini, neefectuarea cursului de igiena, neatestarea starii de sanatate a personalului).
Concret, au fost descoperite neconformitati legate de asigurarea trasabilitatii si conformitatii produselor alimentare (etichetare, buletine de analiza cu rezultate nesatisfacatoare, ambalaj necorespunzator, produse alimentare cu modificari organoleptice); alte tipuri de neconformitati de genul desfasurarii de activitati neinregistrate sanitar-veterinar si pentru siguranta alimentelor, nerespectarea cerintelor pentru importul produselor alimentare, neinitierea procedurii de rechemare a produselor, neretragerea de la raft a produsului neconform, transportul alimentelor cu mijloace neinregistrate sanitar - veterinar si pentru siguranta alimentelor.
Ioana Stoica, profesionist cu experienta de peste 7 ani in contabilitatea si fiscalitatea institutiilor publice, organizeaza si redacteaza spete contabile din domeniul bugetar, aducand in atentia dvs. orice modificari de ultima ora din acest sector legislativ.
Comentarii
Lasa un raspuns
Informatiile scrise aici sunt confidentiale.
Adresa de email data nu va fi publicata niciodata. De asemenea, toate informatiile furnizate nu vor fi partajate cu terte persoane.