de Mara Dobrin 06 Dec. 2017 1220 |
Ministerul Educatiei Nationale (MEN) si Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene (MDRAPFE) au lansat trei apeluri de proiecte, in valoare totala de aproximativ 258 milioane euro. Obiectivul il reprezinta finantarea prin Programul Operational Regional (POR) a investitiilor in infrastructura educationala din invatamantul anteprescolar si prescolar, din invatamantul obligatoriu si din invatamantul profesional si tehnic.
Anuntul a fost facut de ministrul Educatiei Nationale, Liviu Marian Pop, si ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica, in cadrul unei videoconferinte cu inspectorii scolari generali din tara.
'Venim astazi cu o veste buna, o veste pe care sistemul de invatamant preuniversitar o asteapta: demaram modernizarea infrastructurii educationale din invatamantul preuniversitar prin proiecte finantate din fonduri europene. Din perspectiva reformei pe care ne-am asumat-o prin programul de guvernare, optimizarea infrastructurii scolare este o conditie eminamente necesara. Iata ca facem inca un pas, unul care se adauga celor facuti pana acum, prilej pentru mine sa-i multumesc domnului ministru Marius Nica pentru tot sprijinul acordat', a declarat ministrul Liviu Marian Pop.
MEN si Autoritatea de Management pentru POR (AM POR) estimeaza ca peste 10.000 de copii de varsta foarte mica si prescolari, peste 19.000 de scolari si peste 6.000 de elevi din licee tehnologice sau scoli profesionale vor beneficia de infrastructura educationala modernizata cu ajutorul acestor proiecte.
Proiectele propuse spre finantare vor avea in vedere investitii in constructia, reabilitarea, modernizarea, extinderea si echiparea infrastructurii educationale pentru educatia timpurie anteprescolara (crese) si prescolara (gradinite), pentru invatamantul general obligatoriu (scoli I-VIII, inclusiv nivelul clasei pregatitoare), respectiv pentru invatamantul profesional si tehnic si invatarea pe tot parcursul vietii (licee tehnologice si scoli profesionale). Pot depune cereri de finantare prin sistemul MySMIS2014 unitatile administrativ-teritoriale, autoritatile publice locale, institutiile administratiei publice locale aflate in subordinea sau coordonarea autoritatii publice locale, in calitate de potentiali beneficiari. Intervalul in care aceste solicitari pot fi depuse este 4 ianuarie — 4 mai 2018.
Vor putea primi finantare proiecte de minimum 100.000 euro, a caror valoare cumulata se va ridica la maximum 110,2 mil. euro (fonduri nerambursabile) in cadrul apelului dedicat invatamantului anteprescolar si prescolar, la 111,4 mil. euro in cazul apelului dedicat invatamantului obligatoriu, respectiv la 36,7 mil. euro in cazul apelului referitor la cresterea gradului de participare la invatamantul profesional si tehnic si invatare pe tot parcursul vietii.
Programul Operational Regional 2014-2020 este unul dintre programele operationale din generatia 2014-2020 implementate in Romania, cofinantate din fondurile europene structurale si de investitii si gestionate de Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene, in calitate de Autoritate de Management.
Sursa: MEN
Redactor Institutii Publice
Cu o experienta de 9 ani in jurnalism, Mara Dobrin s-a alaturat echipei Rentrop & Straton, specializandu-se in ultimii 4 ani in crearea articolelor de interes in legislatia muncii, resurse umane si institutii publice.
Comentarii
Lasa un raspuns
Informatiile scrise aici sunt confidentiale.
Adresa de email data nu va fi publicata niciodata. De asemenea, toate informatiile furnizate nu vor fi partajate cu terte persoane.