| de Cristian Tanase 25 Apr. 2016 1629 |
Premierul Dacian Ciolos a transmis printr-un comunicat de presa ca "Am acceptat demisia doamnei ministru Aura Carmen Raducu. In perioada imediat urmatoare voi inainta domnului Presedinte Klaus Iohannis o propunere pentru functia de ministru al Fondurilor Europene".
Redam mai jos comunicatul transmis de Aura Raducu:
"La solicitarea domnului prim-ministru, imi depun demisia din functia de ministru al fondurilor europene.
Am acceptat sa fac parte din aceasta echipa guvernamentala cu gandul ca voi reusi sa introduc o noua abordare si un nou tip de management in acest important domeniu al fondurilor europene.
Prioritatile pe care mi le-am propus la acceptarea mandatului si pe care le-am urmat in aceasta perioada au fost urmatoarele:
1. Finalizarea programelor 2007-2013, inchiderea proiectelor, realizarea unei rate cat mai mari de absorbtie in special prin includerea unor proiecte retrospective, finantate numai de la bugetul de stat in perioada 2007-2015;
2. Realizarea de analize complexe privind impactul celor 9 ani de politica de coeziune, cu scopul eliminarii problemelor si blocajelor inregistrate, precum si reducerea neregulilor;
3. Indeplinirea conditionalitatilor ex-ante (politici publice pentru principalele sectoare – educatie, sanatate, transport, gestionarea deseurilor, etc.) prevazute in cadrul Acordului de Parteneriat cu Comisia Europeana, multe cu termene depasite;
4. Cresterea transparentei in implementarea programelor si proiectelor europene, informarea cat mai corecta a cetatenilor privind utilizarea fondurilor europene/publice;
5. Realizarea impreuna cu STS a sistemului informatic integrat de gestionare a programelor si proiectelor europene (MySMIS 2014) - 2 module principale au fost finalizate, esentiale pentru depunerea proiectelor;
6. Simplificarea si standardizarea procedurilor, a acordurilor de delegare, a ghidurilor, a contractelor de finantare, a documentelor solicitate beneficiarilor;
7. O comunicare mai buna cu beneficiarii si sprijin direct, la nivel regional si local, prin organizarea unui sistem unitar si profesionist de informare (helpdesk);
8. Finalizarea actiunii de desemnare/acreditare a sistemelor de management si control pe fiecare program operational, atat la nivelul de autoritate de management cat si la nivel de organisme intermediare; evaluarea performantelor inregistrate de catre fiecare structura;
9. Lansarea, impreuna cu ministerele sectoriale, a proiectelor pentru perioada 2014-2020 (aproximativ 80% din alocarea UE);
10. Demararea pregatirii proiectelor publice prin imbunatatirea normelor si standardelor de pregatire a documentatiei, realizarea unui contract de antrepriza clar si corect pentru lucrari publice; sprijin pentru demararea unor proiecte de mare impact pentru dezvoltarea economica si sociala a tarii, ca de exemplu: linia de metrou Gara de Nord - Aeroportul Otopeni, ELI-NP, DANUBIUS)".
Cristian Tanase, cu experienta indelungata in legislatia aferenta Codului administrativ, scrie pe subiecte de interes pentru personalul institutiilor publice, redactand stiri din domeniu si noutati legislative importante!
















