de Ioana Stoica 06 Sep. 2024 237 |
Vesti bune pentru antreprenorii din turism, avand in vedere ca numarul sosirilor inregistrate in structurile de primire turistica (inclusiv apartamente si camere de inchiriat) din Romania a insumat, in primele sapte luni ale acestui an, 7,666 milioane de persoane, in crestere cu 3,8% fata de aceeasi perioada din 2023. Innoptarile au crescut cu 3,4%, pana la 15,975 milioane, arata datele publicate in 5 septembrie, de Institutul National de Statistica (INS).
In intervalul 1 ianuarie - 31 iulie 2024, din numarul total de sosiri, cele ale turistilor romani au reprezentat 82,9%, in timp ce turistii straini au avut o pondere de 17,1%.
In acelasi timp, din totalul de innoptari in structurile de primire turistica cu functiuni de cazare, turistii romani au insemnat 82,8%, iar turistii straini 17,2%.
Durata medie a sederii, in primele sapte luni din anul curent, a fost de 2,1 zile atat in cazul turistilor romani, cat si a celor straini.
Indicele de utilizare neta a locurilor de cazare turistica, la finalul lunii iulie 2024, a fost de 28,7% in total structuri de cazare turistica (inclusiv apartamente si camere de inchiriat), in crestere cu 0,1 puncte procentuale fata de intervalul similar din anul anterior.
Raportat la intervalul de referinta, pe judete, numarul de sosiri ale turistilor in structurile de primire turistica cu functiuni de cazare (inclusiv apartamente si camere de inchiriat) a inregistrat valori mai mari in: Municipiul Bucuresti (1,110 milioane de persoane), Constanta (915.000) si Brasov (817.100).
Totodata, innoptarile au consemnat indici mai mari in: Constanta (2,793 milioane de persoane), Municipiul Bucuresti (2,208 milioane) si Brasov (1,535 milioane).
In functie de tarile de provenienta, cele mai multe sosiri ale turistilor straini cazati in structurile de cazare au fost, in perioada ianuarie - iulie 2024, din: Germania (128.900 de persoane), Italia (117.800) si Israel (83.100).
De asemenea, sosirile vizitatorilor straini in Romania, inregistrate la punctele de frontiera, s-au ridicat la 7,816 milioane de persoane, in primele sapte luni ale anului, iar 2,607 milioane dintre acestea au provenit din tarile Uniunii Europene. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai folosite de catre vizitatorii straini (80,1% din totalul sosirilor perioadei).
La capitolul plecari ale vizitatorilor romani in strainatate, inregistrate la punctele de frontiera, acestea au fost de 9,787 milioane de persoane, dintre care 71,1% au folosit mijloacele de transport rutiere si 28,1% au optat pentru avion. Raportat strict la luna iulie 2023, in iulie 2024, numarul sosirilor in structurile de cazare din Romania a fost de 880.400 de persoane (+6,2%), din care turistii romani au reprezentat 86,2%, iar cei straini 13,8%.
Ioana Stoica, profesionist cu experienta de peste 7 ani in contabilitatea si fiscalitatea institutiilor publice, organizeaza si redacteaza spete contabile din domeniul bugetar, aducand in atentia dvs. orice modificari de ultima ora din acest sector legislativ.
Comentarii
Lasa un raspuns
Informatiile scrise aici sunt confidentiale.
Adresa de email data nu va fi publicata niciodata. De asemenea, toate informatiile furnizate nu vor fi partajate cu terte persoane.