de Florentina Buzea 24 Sep. 2024 130 |
Va reamintim ca potrivit art 14 din Legea 223/2015, in sistemul pensiilor militare de stat se acorda urmatoarele categorii de pensii: a) pensia de serviciu; b) pensia de invaliditate; c) pensia de urmas.
Pensia de de serviciu poate fi:
a) pentru limita de varsta;
b) anticipata;
c) anticipata partiala.
Daca o persoana care beneficiaza de pensie de serviciu doreste sa lucreze in invatamant, cum va fi incadrata? Ce prevede legislatia in vigoare, in acest sens? Pentru a intelege mai bine am ales ca punct de plecare un studiu de caz prezentat si explicat de catre specialistii de la PortalInstitutiiPublice:
"Am in unitate un profesor care a lucrat in armata si a fost trecut in rezerva in 2022. Cum il incadrez acum pe norma de baza sau plata cu ora ca pensionar?"
Raspunsul specialistilor:
Astfel, avand in vedere ca persoana respectiva beneficiaza de pensie de serviciu din anul 2022 si poate cumula pensia cu venituri care rezulta dintr-un contract individual de munca, trebuie sa ne raportam la conditiile pe care le stipuleaza strict si limitativ legiuitorul in prevederile Legii 198/2023 care reglementeaza invatamantul preuniversitar.
In aceste conditii, in speta de fata devin incidente urmatoarele dispozitii legale:
Art. 164 alin. (3) din Legea 198/2023 reglementeaza categoriile de personal care functioneaza in sistemul preuniversitar de invatamant. Astfel, in invatamantul preuniversitar poate functiona personal de specialitate din alte domenii de activitate, denumit personal didactic de predare asociat. Prin personal didactic asociat se intelege personalul de specialitate si din alte domenii de activitate cu specializare/calificare corespunzatoare postului, conform art. 176.
Procedura de pensionare care se aplica de la 1 septembrie 2024! Ce modificari aduce noua lege a pensiilor?
Iti oferim singurul ghid practic de pe piata care explica limpede absolut TOATE ASPECTELE pensionarii incepand cu 1 septembrie 2024 – Noua lege a pensiilor. Ghid practic, detalii AICI >>>
Functiile didactice de predare sunt din invatamantul preuniversitar sunt prevazute la art.165 din acelasi act normativ, astfel:
a) in educatia timpurie: educator/educatoare, profesor pentru educatie timpurie pentru care se normeaza cate un post la fiecare grupa de beneficiari primari. In unitatile de invatamant cu program prelungit, personalul didactic se normeaza pe ture;
b) in invatamantul primar: invatator/invatatoare, profesor pentru invatamant primar, pentru care se normeaza cate un post la fiecare clasa de elevi;
c) in invatamantul gimnazial, liceal si postliceal: profesor, profesor de instruire practica, maistru-instructor;
d) in invatamantul vocational, suplimentar fata de functiile prevazute la lit. c), se normeaza si functia de profesor corepetitor;
e) in unitatile de invatamant prescolar si primar in care se organizeaza alternative educationale, pentru fiecare grupa sau clasa se normeaza personal didactic de predare, conform specificului fiecarei alternative educationale;
f) in invatamantul special:
(i) profesor de psihopedagogie speciala;
(ii) educator/educatoare, invatator/invatatoare, profesor de educatie timpurie, profesor de invatamant primar, profesor;
(iii) profesor-psihopedagog;
(iv) educatoare-educator, invatator-educator, profesor-educator;
(v) educatoare/educator de sprijin, invatator itinerant si de sprijin, profesor itinerant si de sprijin;
(vi) profesor-logoped, profesor preparator (nevazator), profesor audiolog scolar, profesor kinetoterapeut;
(vii) profesor de instruire practica, maistru-instructor;
g) in cadrul CJRAE/CMBRAE
(i) profesor-logoped;(ii) profesor-psihopedagog;
(iii) profesor itinerant si de sprijin;
(iv) profesor-consilier scolar;
(v) profesor-psiholog;
h) in CCD: profesor-metodist, profesor-asociat, formator, mentor de dezvoltare profesionala;
i) in cluburile sportive scolare: profesor, antrenor, profesor-antrenor;
j) pentru realizarea de activitati extrascolare: invatator/ invatatoare, profesor pentru invatamant primar, profesor, maistru-instructor, antrenor, profesor-antrenor;
k) in unitatile de invatamant, pentru asigurarea formarii initiale si a insertiei profesionale a personalului didactic de predare: profesor mentor;
l) in centrele de documentare si informare: profesor documentarist;
m) in unitatile de invatamant preuniversitar din sistemul de aparare, ordine publica si securitate nationala: profesor, instructor militar, instructor de ordine si securitate publica;
n) in „Scoala din spital“:
(i) profesor;
(ii) monitor de predare/consiliere.
Totodata, alin. (2) defineste personalul didactic de predare asociat ca fiind personalul didactic titular in alta unitate de invatamant, personalul didactic prevazut la art. 176 alin. (6), personalul didactic de predare pensionat incadrat in regim de plata cu ora sau specialistul in alt domeniu cu specializare/calificare corespunzatoare postului.
Articolul 176 alin.(6) din Legea 198/2023 stipuleaza ca in situatii justificate de lipsa de personal calificat la nivelul unitatii de invatamant preuniversitar, pot fi angajati cu statut de cadru didactic asociat, pe perioada determinata de cel mult un an scolar, in regim de plata cu ora, si absolventi ai invatamantului superior care nu au parcurs formarea initiala conform prevederilor Legii invatamantului superior sau masteranzi ai programului de master didactic, cu avizul DJIP/DMBIP, in conformitate cu prevederile unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educatiei.
Asadar, din coroborarea textelor de lege mai sus mentionate, rezulta in mod clar faptul ca persoana care beneficiaza de pensie de serviciu poate fi incadrata ca personal didactic de predare asociat doar in regim de plata cu ora.
Un raspuns oferit in septembrie 2024, de catre expertii de la PortalInstitutiiPublice. Da click aici pentru mai multe raspunsuri si sfaturi de la specialisti in legislatia muncii si administratie publica.
Florentina Buzea este consultant, consilier juridic si expert in achizitii publice cu o experienta profesionala de 4 ani in domeniul achizitiilor publice in institutii publice. Este licentiata in stiinte juridice si detine un Master cu specializare in Management (Universitatea Constantin Brancoveanu Pitesti - Departament Studii de Masterat si Postuniversitare de Perfectionare), dar si un Master cu specializare in Drept comunitar (Universitatea Danubius Galati - Facultatea de Drept).
Are o experienta profesionala de 20 ani in domeniul dreptului muncii, dreptului comercial, contencios administrativ si drept civil, executari silite, consultanta de specialitate si reprezentare in fata instantelor de judecata.
Comentarii
Lasa un raspuns
Informatiile scrise aici sunt confidentiale.
Adresa de email data nu va fi publicata niciodata. De asemenea, toate informatiile furnizate nu vor fi partajate cu terte persoane.