| de Marius Matei 22 Nov. 2016 2612 |
Taxele si impozitele locale vor ramane in Craiova, in 2017, la nivelul anului curent, cu exceptia celor pentru cladirile si terenurile lasate in paragina si neingrijite, aflate in intravilanul orasului, care vor creste cu 500%, a anuntat viceprimarul Mihai Genoiu in cadrul dezbaterii publice a proiectului de hotarare a Consiliului local privind taxele si impozitele locale de anul viitor.
"Trecerea la noul Cod Fiscal a fost preluata destul de bine la noi. Anul 2017 preia in mare parte taxele si impozitele din 2016. Bineinteles, mai sunt diferente. Noutatea apare la terenurile si cladirile neingrijite", a afirmat viceprimarul Mihai Genoiu, dupa prezentarea proiectului de catre Elena Bonescu, directorul Directiei de Taxe si Impozite Craiova.
Potrivit sursei citate, este vorba despre o majorare cu 500% a impozitului pentru cladirile si/sau terenurile neingrijite situate in intravilanul municipiului Craiova, in conditiile in care exista multe cladiri aflate in ruine, iar autoritatea locala capata, prin aplicarea acestui impozit, atributul de a sanctiona proprietarii care nu isi ingrijesc proprietatile. "I-am lasat sa-si evalueze posibilitatile de reabilitare sau de a curata terenurile. (...) Circuitul va fi destul de lent, nu peste noapte. Proprietarii vor avea timp sa faca reparatii, dupa caz, sau sa faca demersurile pentru reabilitare. Vrem ca problema caselor in ruine sau a terenurilor pline de buruieni sa dispara usor, usor", a mai spus viceprimarul Genoiu.
Acesta a precizat ca pentru a stabili ce cladiri si terenuri se incadreaza in aceasta categorie, la nivelul municipalitatii va fi constituita o comisie din care vor face parte reprezentanti ai Directiei Servicii Publice, Politiei Locale, Directiei de Urbanism si ai Directiei de Taxe si Impozite. Procedura privind criteriile de incadrare, modalitatile de notificare a proprietarilor, de constatare, precum si perioada de gratie pentru remedierea si intrarea in legalitate trebuie stabilite pana la 31 decembrie 2016.
In cadrul dezbaterii, consilierul local PSD Alexandru Betiu a propus ca persoanele juridice sa beneficieze de o reducere de 10% pentru cladirile nerezidentiale a caror valoare a fost actualizata in ultimii 3 ani fata de anul de referinta, de la aplicarea unei cote aditionale de 23% si nu de 33% cum se propune.
"Avand in vedere presiunea fiscala si faptul ca autoritatile locale sustin si vor sa incurajeze investitorii, recomand o scadere de la 33% la 23% pentru cladirile nerezidentiale, ca sa sustina investitiile", subliniaza consilierul local.
Marius Matei, redactor InfoInstitutii.ro, aduce in atentia cititorilor stiri si noutati legislative cu privire la institutiile publice, sectorul bugetar si modificari legislative care ii privesc direct pe functionarii publici si nu numai. Experienta de aproape 10 ani in domeniu il califica pentru a face parte dintr-un colectiv de profesionisti.












