de Mihaela Croitoru 28 Ian. 2021 210 |
Ministrul Muncii si Protectiei Sociale, Raluca Turcan, a anuntat ca va fi dat un ordin de ministru prin care sa fie revizuite toate dosarele de pensie in baza unor informatii care vor fi necesare in formula de recalculare a acestora.
"In acest moment as putea spune ca anul acesta pensiile vor fi calculate pe baza legii in vigoare, iar legea care a fost vanturata in fata a milioane de pensionari intr-un mod cat se poate de cinic practic va fi cel mai probabil prorogata, astfel incat, in paralel cu calcularea pensiilor pe actuala formula, sa pregatim o noua lege a pensiilor sustenabila din punct de vedere financiar, care sa aduca contributivitate si echitate in sistemul de pensii, iar undeva anul viitor pensiile sa intre la plata in acest sistem nou, in baza unei noi legi a pensiilor.
Ca atare, maine voi declansa ceea ce trebuia facut inca din iulie, cred, 2019 si anume sa dau un ordin de ministru prin care sa fie revizuite, evaluate toate dosarele de pensie in baza unor informatii care vor fi necesare in formula de recalculare a acestor pensii. Incepem acest proces de evaluare a dosarelor de pensie, aproximativ 5 milioane, cu structura actuala, cu toate ca inclusiv din anul 2019 ar fi trebuit pregatita infrastructura, echipamente, softuri si oameni", a spus Turcan, la postul public de televiziune, potrivit Agerpres.
Totodata, ministrul Muncii a explicat ca procesul va fi unul extrem de laborios si care presupune ca toate dosarele sa intre intr-un format electronic pe anumiti indicatori, dupa care se va termina procedura legislativa. Potrivit ministrului, dupa ce va fi gata procedura legislativa si legea, se va declansa procesul de recalculare si intr-o perioada scurta de timp pensiile vor intra la plata recalculate.
De asemenea, ministrul a precizat ca nu vor fi efectuate scaderi de pensii, ci o recalculare si ca vor fi introdusi mai multi indicatori care sa reflecte contributivitatea in valoarea pensiei, iar cei care ar obtine pe noua formula cu pensii mai mici vor ramane la nivelul actual.
Comentarii
Lasa un raspuns
Informatiile scrise aici sunt confidentiale.
Adresa de email data nu va fi publicata niciodata. De asemenea, toate informatiile furnizate nu vor fi partajate cu terte persoane.