| de Ioana Stoica 18 Sep. 2014 4198 |
Persoanele care s-au pensionat in perioada ianuarie-noiembrie 2013 beneficiaza de recalcularea tuturor pensiilor, conform unei decizii a Curtii Constitutionale, care a stabilit ca legiuitorul a aplicat in mod eronat o decizie anterioara a curtii.
Judecatorii din cadrul Curtii Consitutionale au precizat ca in noiembrie 2013 a existat o decizie a CC care a stabilit ca dreptul pensionarilor la indexare se acorda de la 1 ianuarie 2013. Pe de alta parte, legiuitorul a stabilit sa aplice aceasta masura din momentul in care judecatorii constitutionali au dispus-o, respectiv din noiembrie, si nu din ianuarie 2013, asa cum dispusese Curtea Constitutionala.
Asadar, drepturile banesti vor trebui recalculate si transmise persoanelor care s-au pensionat intre 1 ianuarie 2013 si 7 noiembrie 2013, momentul in care s-a publicat decizia in Monitorul Oficial.
Astfel, judecatorii CC au decis ca articolul IV din Ordonanta de urgenta a Guvernului numarul 1/2013, conform caruia "drepturile de pensie, rezultate in urma aplicarii indicilor de corectie prevazuti la alineatul (1), se cuvin incepand cu data de 7 noiembrie 2013" este neconstitutional.
Practic, Curtea Constitutionala a stabilit ca exista o greseala in aplicarea deciziei sale din 29 octombrie 2013, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, in 7 noiembrie 2013, decizie general obligatorie, prin care Curtea a constatat ca persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis in perioada 1 ianuarie 2011 - 22 ianuarie 2013 beneficiaza de aplicarea indicelui de corectie reglementat de articolul 170 din Legea numarul 263/2010 incepand cu data de 1 ianuarie 2013.
Curtea arata atunci ca articolul 170 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice trebuia sa intre in vigoare mai tarziu decat restul prevederilor din lege, respectiv la 1 ianuarie 2012. Termenul a fost prorogat pentru 1 ianuarie 2013, motiv pentru care, pana la acea data, indicele de corectie reglementat de textul de lege nu a putut fi aplicat pensiilor obtinute la 1 ianuarie 2011, cand restul legii a intrat in vigoare.
Potrivit articolului 170 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, "pentru persoanele inscrise la pensie incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei legi, la punctajul mediu anual (...) se aplica un indice de corectie calculat ca raport intre 43,3% din castigul salarial mediu brut realizat pe anul precedent si valoarea unui punct de pensie in vigoare la acea data", scrie Mediafax.
Ioana Stoica, profesionist cu experienta de peste 7 ani in contabilitatea si fiscalitatea institutiilor publice, organizeaza si redacteaza spete contabile din domeniul bugetar, aducand in atentia dvs. orice modificari de ultima ora din acest sector legislativ.












