Miercuri, de la ora 10.00, peste 6.000 de grefieri au iesit in fata instantelor si a parchetelor la nivel national, pe timpul activitatii Plenului Camerei Deputatilor. In acest interval de doua ore cat a tinut protestul, arhivele, registraturile au fost inchise, iar sedintele de judecata au fost suspendate. Anuntul a fost facut de Sindicatul Grefei Judiciare.
Greva are ca factor declansator decizia Comisiei de munca si protectie sociala a Camerei Deputatilor de adoptare a proiectului de lege care priveste abrogarea pensiilor de serviciu si pentru personalul auxiliar de specialitate (grefieri) din sistemul judiciar, conform unui comunicat al Sindicatului National al Grefei Judiciare Dicasterial (SNGJD), citat de
HotNews.ro.
"Desi in sedinta din data de 10 decembrie 2019 Comisia de munca si protectie sociala a decis amanarea pentru luna februarie 2020 a celor doua proiecte de lege privind abrogarea pensiilor speciale si de serviciu, pentru ca Guvernul Romaniei sa-si exprime un punct de vedere cu privire la acestea, cele doua proiecte au fost repuse pe ordinea de zi a aceleiasi comisii in data de 17 decembrie 2019", arata sursa de mai sus.
Aceeasi sursa aminteste ca, potrivit sindicalistilor reprezentanti ai grefierilor, desi Ministerul Justitiei, prin Secretarul de Stat prezent in Comisie, si-a exprimat o pozitie de mentinere a pensiilor de serviciu pentru grefieri si amanarea discutarii initiativei legislative pentru depunerea unui punct de vedere scris in acest sens, proiectul de abrogare a pensiilor "speciale" a fost adoptat, urmand ca, sub rezerva depunerii Raportului de catre Comisie, sa fie votat in plenul Camerei Deputatilor miercuri.
"Corpul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea intelege sa declanseze o prima actiune de protest care va conduce pana la blocarea totala a activitatii in instante si parchete daca acest proiect de lege va ajunge la vot final in plen si va conduce la abrogarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate (grefieri)", precizeaza Sindicatul grefierilor, citat de Mediafax.
Pe ordinea de zi a plenului de miercuri, Camera Deputatilor are si proiectul de lege al PNL care abroga pensiile speciale pentru mai multe categorii, inclusiv parlamentari, magistrati si functionari publici cu statut special, exceptie facand militarii si politistii.
Camera Deputatilor este for decizional pe proiectul de lege. Cu doar o zi in urma, Comisia pentru munca a Camerei Deputatilor a votat un raport favorabil de adoptare a acestei propuneri legislative, cu amendamente.

Autor:
Cristian Tanase
Cristian Tanase, cu experienta indelungata in legislatia aferenta Codului administrativ, scrie pe subiecte de interes pentru personalul institutiilor publice, redactand stiri din domeniu si noutati legislative importante!
Comentarii
Lasa un raspuns
Informatiile scrise aici sunt confidentiale.
Adresa de email data nu va fi publicata niciodata. De asemenea, toate informatiile furnizate nu vor fi partajate cu terte persoane.