de Ioana Stoica 15 Mar. 2021 1325 |
Incepand cu luna martie a.c., Corina Licea a preluat mandatul de presedinta a Institutului National de Administratie (INA), fiind prima femeie care ocupa aceasta functie.
Licentiata a Facultatii de Limbi si Literaturi Straine a Universitatii Bucuresti, sectia engleza-italiana, cu un master in Studii Culturale Britanice (Universitatea Bucuresti) si un MBA in marketing, absolvit Magna cum laudae, Corina Licea si-a construit cariera in jurul proceselor de invatare continua.
Corina Licea are peste 20 de ani de experienta in managementul resurselor umane in organizatii din mai multe domenii (consultanta, servicii financiare, industrie, bunuri de larg consum) si expertiza in managementul talentelor, recrutare si formare de profesionisti la diferite niveluri, in organizatii publice si private. A fost partener strategic in proiecte de transformare si inovare organizationala. In toata cariera sa in resurse umane s-a preocupat de transformarea in bine a tuturor celor cu care a colaborat, oameni sau organizatii.
Prioritatile mandatului presedintei INA sunt: furnizarea celor mai bune programe de formare profesionala, adaptate nevoii de schimbare a administratiei publice si contributia la simplificarea interactiunii dintre administratia publica si beneficiarii serviciului public.
INA va deveni un exemplu pentru administratia publica, prin accelerarea profesionalizarii resurselor umane, prin performanta la orice nivel, prin schimbarea de mentalitati in ceea ce priveste rolul oamenilor din sistemul public.
Corina Licea, presedinta INA: „Ce am urmarit in toti acesti ani este si ceea ce voi urmari in noul rol: sa punem oamenii pe primul loc, atat oamenii care beneficiaza direct de serviciile noastre, cat si functionarii publici care le livreaza. Imi doresc ca formarile oferite de noi sa fie atat de bune incat sa devina atat un motiv de mandrie pentru toti cei care le-au absolvit, cat si o emblema a competentei. Buna guvernare promisa se poate construi doar pe pilonii competentei si transparentei.”
Sursa: Institutul National de Administratie
Ioana Stoica, profesionist cu experienta de peste 7 ani in contabilitatea si fiscalitatea institutiilor publice, organizeaza si redacteaza spete contabile din domeniul bugetar, aducand in atentia dvs. orice modificari de ultima ora din acest sector legislativ.
Comentarii
Lasa un raspuns
Informatiile scrise aici sunt confidentiale.
Adresa de email data nu va fi publicata niciodata. De asemenea, toate informatiile furnizate nu vor fi partajate cu terte persoane.