de Cristian Tanase 08 Ian. 2020 1053 |
Ministrul de Finante, Florin Citu, a anuntat saptamana aceasta ca se doreste informatizarea ANAF pana la jumatatea anului 2020. Astfel, se doreste o digitalizare a institutiei care sa eficientizeze procesele de lucru. Reforma implica si o serie de concedieri, din care 150 sunt functii de conducere.
"Reorganizarea ANAF inseamna, de asemenea, eliminarea a 150 de posturi de conducere si aproape 2.000 de posturi din structura ANAF. Inseamna Antifrauda care trece sub Inspectia Fiscala, deci trei vicepresedinti in loc de patru, si raman discutiile despre Vama, unde si acolo vor fi schimbari.
Discutam solutia optima si acolo, dar deja am inceput. Pe de o parte vreau sa fac economii, pentru ca pentru aparatul ANAF si cu informatizarea nu o sa mai am nevoie de asa mult personal. Daca nu mergeam in CSAT (informatizarea) dura cel putin un an de zile. Asa mi se spune tot timpul, asa dureaza de ani de zile. Eu vreau pana la jumatatea anului", a declarat ministrul de finante la Realitatea Plus, potrivit Mediafax.
In prima instanta, se doreste conectarea caselor de marcat la sistemul ANAF, asa cum a explicat Florin Citu:
"Am facut tot sistemul privat sa cumpere case de marcat, sofisticate, cu TVA si cu tot felul de lucruri, la toate companiile, dar ANAF-ul nu are sistemul gata. A trebuit sa prorog intrarea in vigoare ca sa nu dau amenzi. Mi se tot spune de termenele legale si din cauza asta trebuie sa mergem in CSAT".
Referitor la veniturile bugetare, potrivit Mediafax, ministrul a explicat ca acestea nu sunt supraestimate in bugetul pentru acest an, ci ca bugetul este unul conservator, iar Romania se afla pe ultimul loc la colectarea la buget la nivel european. In plus, acesta a reamintit faptul ca evaziunea fiscala din Romania reprezinta o problema de securitate nationala.
Conform aceleiasi surse, desemnarea evaziunii fiscale ca problema de securitate nationala faciliteaza procedura de achizitie publica pentru procesul de informatizare.
Cristian Tanase, cu experienta indelungata in legislatia aferenta Codului administrativ, scrie pe subiecte de interes pentru personalul institutiilor publice, redactand stiri din domeniu si noutati legislative importante!
Comentarii
Lasa un raspuns
Informatiile scrise aici sunt confidentiale.
Adresa de email data nu va fi publicata niciodata. De asemenea, toate informatiile furnizate nu vor fi partajate cu terte persoane.