| de Cristian Tanase 07 Iul. 2014 15052 |
La data indeplinirii cumulative a conditiilor de varsta standard si a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, raportul de serviciu al functionarului public inceteaza de drept, potrivit art.98 alin.(1) lit. d) din Legea 188/1999 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
Singura modalitate prin care un pensionar isi poate continua activitatea in cadrul unei institutii publice este participarea si promovarea concursului de recrutare organizat de institutie, in conditiile legii.
Atentie! la concursul de recrutare organizat pentru ocuparea unei functii publice poate participa orice persoana care indeplineste conditiile generale de inscriere la concurs si conditiile specifice stabilite pentru ocuparea respectivei functii publice.
Incetarea de drept a raportului de serviciu al functionarului public intervine, asadar, la data indeplinirii cumulative a conditiilor de varsta standard si a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau la data comunicarii deciziei de pensionare pentru limita de varsta, pensionare anticipata, pensionare anticipata partial ori invaliditate a functionarului public.
Persoana care candideaza la un concurs organizat pentru ocuparea unei functii publice vacante dobandeste calitatea de functionar public doar in urma promovarii concursului, devenindu-i aplicabila legislatia din domeniul functiei publice si al functionarilor publici.
Asadar, in cazul persoanei careia ii inceteaza raportul de serviciu pentru motivele invocate anterior nu i se poate prelungi in mod automat raportul de serviciu, pentru a continua desfasurarea activitatii in cumul, in conditiile legii, fiind necesara ocuparea prin concurs a unui anumit post, in conditiile mentionate anterior.
Sursa: Portal Institutii Publice
Cristian Tanase, cu experienta indelungata in legislatia aferenta Codului administrativ, scrie pe subiecte de interes pentru personalul institutiilor publice, redactand stiri din domeniu si noutati legislative importante!











