de Ioana Stoica 07 Sep. 2022 2232 |
"Va rugam sa ne lamuriti daca Ordonanta 130/18.12.2021 a inghetat salariile din administratia publica locala la nivelul lunii decembrie 2021 si pentru personalul platit din fonduri publice in baza art. 11 din Legea 153/2017."
Raspunsul specialistului:
Potrivit art. 38 alin.(3) lit.b) din Legea 153/2017, cu modificarile si completarile ulterioare, prin exceptie de la lit. a), salariile lunare ale personalului prevazut la art. 11 se stabilesc in conformitate cu prevederile acestui articol.
Potrivit art. 11 din legea sus-mentionata, pentru functionarii publici si personalul contractual din cadrul familiei ocupationale «Administratie» din aparatul propriu al consiliilor judetene, primarii si consilii locale, din institutiile si serviciile publice de interes local si judetean din subordinea acestora, salariile de baza se stabilesc prin hotarare a consiliului local, a consiliului judetean sau a Consiliului General al Municipiului Bucuresti, dupa caz, in urma consultarii organizatiei sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, dupa caz, a reprezentantilor salariatilor.
Nivelul veniturilor salariale se stabileste, in conditiile prevazute la alin. (1) si (3), fara a depasi nivelul indemnizatiei lunare a functiei de viceprimar sau, dupa caz, a indemnizatiei lunare a vicepresedintelui consiliului judetean, sau, dupa caz, a viceprimarului municipiului Bucuresti, corespunzator nivelului de organizare: comuna, oras, municipiu, sectoarele municipiului Bucuresti, primaria generala a municipiului Bucuresti, exclusiv majorarile prevazute la art. 16 alin. (2), cu incadrarea in cheltuielile de personal aprobate in bugetele de venituri si cheltuieli.
Ca atare, in opinia noastra, personalului caruia ii sunt incidente dispozitiile art. 11 din Legea nr.153/2017, cu modificarile si completarile ulterioare, nu ii sunt incidente si dispozitiile art. 38 alin.(4) din acelasi act normativ, aceste persoane beneficiind de salariile de baza stabilite in conditiile art.11 din lege, intre anumite limite astfel incat sa nu depaseasca nivelul indemnizatiei lunare a functiei de viceprimar.
Avand in vedere ca la articolul I din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 130/2021 privind unele masuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative sunt instituite derogari de la dispozitiile art. 38 alin.(4) din Legea nr.153/2017 si tinand cont de faptul ca regula generala instituita de art. 38 alin.(4) anterior citat nu se aplica personalului caruia salariile ii sunt stabilite conform art. 11 din acelasi act normativ, apreciem ca nici derogarea nu poate fi aplicata personalului caruia ii sunt incidente dispozitiile art. 11 din Legea nr.153/2017.
Pe cale de consecinta, apreciem ca dispozitiile art. I alin.(1) din OUG nr.130/2021, cu modificarile si completarile ulterioare nu sunt aplicabile personalului ale carui salarii de baza sunt stabilite conform dispozitiilor art. 11 din Legea nr.153/2017.
Totodata, desi in cuprinsul art. I alin.(1)-(4) din OUG nr.130/2021 se face referire la instituirea unor derogari de la art. 38 alin.(4) din Legea nr.153/2017 (articol 38 ce nu este aplicabil in cazul personalului caruia ii sunt incidente dispozitiile art. 11 din Legea nr.153/2017, cu modificarile si completarile ulterioare), la alin.(5) al articolului mentionat prevederea are caracter general, fara a mai distinge intre diferitele categorii de personal bugetar, dupa cum acesta face parte din administratia publica centrala si, dupa caz, cea locala.
Prin urmare, desi acest alineat face parte din art.I din OUG 130/2021 si poate fi interpretat sistematic ca vizand aceleasi categorii de personal carora le sunt incidente dispozitiile alin.(1)-(4) ale aceluiasi articol, in aplicarea principiului de drept ubi lex noc distinguit, nec nos distinguere debemus, apreciem ca dispozitiile alin.(5) al art.I din OUG nr.130/2021 are aplicabilitate generala, inclusiv in ceea ce priveste administratia publica locala.
Un raspuns valabil la data de 5.09.2022, realizat de expertii de la PortalInstitutiiPublice >>>
![Ioana Stoica](https://www.infoinstitutii.ro/images/autori/9091864autor_avatar.jpg)
Ioana Stoica, profesionist cu experienta de peste 7 ani in contabilitatea si fiscalitatea institutiilor publice, organizeaza si redacteaza spete contabile din domeniul bugetar, aducand in atentia dvs. orice modificari de ultima ora din acest sector legislativ.
Comentarii
Lasa un raspuns
Informatiile scrise aici sunt confidentiale.
Adresa de email data nu va fi publicata niciodata. De asemenea, toate informatiile furnizate nu vor fi partajate cu terte persoane.