de Cristian Tanase 04 Mar. 2021 552 |
Ciprian Teleman, ministrul Cercetarii, Inovarii si Digitalizarii, intr-o conferinta din domeniu, a precizat recent ca ar fi necesara o testare obligatorie pentru acele aplicatii pe care statul le pune la dispozitia cetatenilor pentru a vedea in ce masura acestea sunt de folos.
"Chiar si daca ne uitam la formularele pe care le gasim furnizate de institutii, ele sunt scrise de functionari pentru a fi folosite de catre functionari, nu de catre cetateni. Toate lucrurile astea ar trebui testate inainte", a precizat ministrul, citat de HotNews.ro.
Totodata, ministrul Teleman a atras atentia asupra faptului ca in prezent statul incurca procedurile de lucruri in ce priveste mediul de afaceri si digitalizarea.
"Statul in momentul de fata incurca in multe feluri cetatenii si mediul de afaceri si digitalizarea poate diminua gradul de dezordine dintre stat si cetateni. Cred ca toti am avut una sau mai multe intamplari cu acte pierdute, cu cozi, cu nervi, cu iritare. Digitalizarea poate organiza activitatea statului incat sa o faca mai simpla si chiar mai placuta, atat pentru cetateni cat si pentru functionari", a explicat Ciprian Teleman, citat de sursa amintita.
In privinta proceselor de digitalizare, in opinia ministrului, s-au facut progrese la capitol dezvoltare de software din partea mediului privat.
“Statul ar trebui sa-si faca partea lui, adica sa asigure conditii de concurenta corecta in digitalizare pentru a nu mai fi suspiciuni, povesti cum au fost in ultimii 20 de ani si asta este foarte simplu de facut prin transparentizarea modului in care se fac achizitiile publice, cum ar fi de exemplu punerea in consultare publica a caietelor de sarcini, in asa fel incat sa nu mai vedem contestatii si termene si intarzieri in demararea unor proiecte.
Apoi statul ar trebui sa impuna niste conditii care sa asigure sustenabilitatea solutiilor pe care le achizitioneaza cum ar fi de exemplu independenta unei aplicatii fata de vendor, in asa fel incat acea aplicatie sa poata fi intretinuta sau dezvoltata de oricare alt tert.
De asemenea ar trebui testarea obligatorie a aplicatiilor pe care statul le pune la dispozitie pentru ca vedem cum unele mai mult te incurca decat de ajuta. Chiar si daca ne uitam la formularele pe care le gasim furnizate de institutii, ele sunt scrise de functionari pentru a fi folosite de catre functionari, nu de catre cetateni. Toate lucrurile astea ar trebui testate inainte.
Si as mai adauga un lucru foarte important care a fost de multe ori eludat - cat ne costa sa achizitionam o solutie software? Pentru ca de multe ori costurile indirecte au fost omise si asta a dus la inutilitatea unor solutii.", a precizat Ciprian Teleman, citat de aceeasi sursa.

Cristian Tanase, cu experienta indelungata in legislatia aferenta Codului administrativ, scrie pe subiecte de interes pentru personalul institutiilor publice, redactand stiri din domeniu si noutati legislative importante!
Comentarii
Lasa un raspuns
Informatiile scrise aici sunt confidentiale.
Adresa de email data nu va fi publicata niciodata. De asemenea, toate informatiile furnizate nu vor fi partajate cu terte persoane.