de InfoInstitutii.ro 19 Iun. 2020 3607 |
Un functionar public a solicitat anul trecut continuarea activitatii dupa indeplinirea cumulativa a conditiilor de varsta standard si stagiu minim de cotizare. I s-a prelungit raportul de serviciu cu un an. Anul acesta nu a mai depus cerere pentru continuarea activitatii, in aceste conditii raportul de serviciu inceteaza: ca urmare a indeplinirii varstei standard de pensionare sau ca urmare a expirarii perioadei pentru care a fost prelungit raporul de serviciu?
Raspunsul specialistului:
Potrivit art. 517 alin.(1) lit.d) din Codul administrativ, raportul de serviciu inceteaza de drept la data indeplinirii cumulative a conditiilor de varsta standard si a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, daca persoana care are competenta de numire in functia publica nu dispune aplicarea prevederilor alin. (2).
Conform alin.(2) sus-indicat, in mod exceptional, pe baza unei cereri formulate cu 2 luni inainte de data indeplinirii cumulative a conditiilor de varsta standard si a stagiului minim de cotizare pentru pensionare si cu aprobarea conducatorului autoritatii sau institutiei publice, functionarul public poate fi mentinut in functia publica detinuta maximum 3 ani peste varsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu. Pe perioada in care este dispusa mentinerea in activitate pot fi aplicate dispozitiile art. 378.
Asadar, desi raportul de serviciu initial nu inceteaza de drept in situatia in care s-a dispus prelungirea in conditiile legii, apreciem ca in lipsa unei noi prelungiri, la incetarea termenului de 1 an raportul de serviciu inceteaza de drept in temeiul art. 517 alin.(1) lit.d) si l) coroborate cu alin.(2) al aceluiasi articol din Codul administrativ, constatarea cazului de incetare de drept a raportului de serviciu realizandu-se prin act administrativ al persoanei care are competenta legala de numire in functia publica in termen de 5 zile lucratoare de la intervenirea lui, asadar de la expirarea termenului pentru care a fost prelungita mentinerea.
Raspuns oferit de Nedelcu Alexandra, Expert Legislatia muncii, pentru PortalCodulMuncii.ro
Redactia InfoInstitutii.ro are un colectiv de 4 autori specializati din domeniul institutiilor publice si legislatiei aferente.
Zilnic aducem in atentia dvs. tot ce este nou legat de Codul administrativ, salarizarea bugetara, modificarile privind institutiile publice si spetele contabile si fiscale din acest domeniu. Explicam detaliat modificarile aparute si oferim solutii practice pentru orice dilema generata de noutatile din sectorul bugetar.
Comentarii
Lasa un raspuns
Informatiile scrise aici sunt confidentiale.
Adresa de email data nu va fi publicata niciodata. De asemenea, toate informatiile furnizate nu vor fi partajate cu terte persoane.