| de Ioana Stoica 06 Iun. 2025 376 |
Va reamintim ca, Codul muncii stabileste la art. 139 zilele de sarbatoare legala in care nu se lucreaza, astfel: (1) Zilele de sarbatoare legala in care nu se lucreaza sunt:
- 1 si 2 ianuarie;
- 6 ianuarie - Botezul Domnului - Boboteaza;
- 7 ianuarie - Soborul Sfantului Proroc Ioan Botezatorul;
- 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Romane;
- Vinerea Mare, ultima zi de vineri inaintea Pastelui;
- prima si a doua zi de Pasti;
- 1 mai;
- 1 iunie;
- prima si a doua zi de Rusalii;
- Adormirea Maicii Domnului;
- 30 noiembrie - Sfantul Apostol Andrei, cel Intai chemat, Ocrotitorul Romaniei;
- 1 decembrie;
- prima si a doua zi de Craciun;
- doua zile pentru fiecare dintre cele 3 sarbatori religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decat cele crestine, pentru persoanele apartinand acestora.
(2) Acordarea zilelor libere se face de catre angajator.
(2^1) Pentru salariatii care apartin de un cult religios legal, crestin, zilele libere pentru Vinerea Mare - ultima zi de vineri inaintea Pastelui, prima si a doua zi de Pasti, prima si a doua zi de Rusalii se acorda in functie de data la care sunt celebrate de acel cult (Completat prin Legea nr. 37/2020).
STOP!
Este momentul sa ai GHIDUL practic 17 tipuri de concedii. Regim juridic si fiscal! Aici care gasiti solutii complete si argumentate impecabil pentru orice problema care poate aparea la gestionarea unui concediu. Indiferent ca este vorba despre un concediu medical, de ingrijitor, de risc maternal, de acomodare, de odihna, fara plata etc. – aflati raspunsul dorit AICI <<<<
(3) Zilele libere stabilite potrivit alin. (1) pentru persoanele apartinand cultelor religioase legale, altele decat cele crestine, se acorda de catre angajator in alte zile decat zilele de sarbatoare legala stabilite potrivit legii sau de concediu de odihna anual (Completat prin Legea nr. 88/2018).
(3^1) Salariatii care au beneficiat de zilele libere pentru Vinerea Mare - ultima zi de vineri inaintea Pastelui, prima si a doua zi de Pasti, prima si a doua zi de Rusalii, atat la datele stabilite pentru cultul religios legal, crestin, de care apartin, cat si pentru alt cult crestin, vor recupera zilele libere suplimentare pe baza unui program stabilit de angajator (Completat prin Legea nr. 37/2020).
Iata si un studiu de caz util, prezentat de PortalCodulMuncii:
"Un angajat de origine pakistaneza, religie mulsumana solicita zi libera platita pentru Sarbatorile lor religioase din data de 06 iunie 2025. In data de 09 iunie 2025 conf art. 139 este a 2 zi de Rusalii. Angajatorul este obligat sa ii acorde si aceasta zi libera sau daca se acorda trebuie sa o recupereze. Cum se procedeaza in aceasta situatie?"
Raspunsul specialistilor:
Astfel, cum este reglementat de Codul muncii la art. 139 alin. (3), zilele libere stabilite potrivit alin. (1) pentru persoanele apartinand cultelor religioase legale, altele decat cele crestine, se acorda de catre angajator in alte zile decat zilele de sarbatoare legala stabilite potrivit legii sau de concediu de odihna anual.
Iar salariatii care au beneficiat de zilele libere pentru Vinerea Mare - ultima zi de vineri inaintea Pastelui, prima si a doua zi de Pasti, prima si a doua zi de Rusalii, atat la datele stabilite pentru cultul religios legal, crestin, de care apartin, cat si pentru alt cult crestin, vor recupera zilele libere suplimentare pe baza unui program stabilit de angajator.
Astfel, Codul muncii prevede ca salariatii altor culte vor avea liber atat de Pastele cultului caruia apartin cat si de Pastele cultului religios legal, crestin, iar recuperarea se va efectua pe baza unui program stabilit de angajator.
Odata cu aceste modificari legislative, apreciem ca salariatii care apartin de un cult religios legal, crestin, altul decat cel ortodox, beneficiaza de zilele libere acordate in temeiul art. 139 alin. (2^1) sus-citat, in functie de datele la care sunt celebrate de acel cult precum si de datele la care este sarbatorit Pastele de crestinii ce apartin cultului ortodox si vor recupera aceste ultime zile, fiind considerate zile libere suplimentare. Recuperarea acestor zile libere suplimentare se realizeaza pe baza unui program stabilit de angajator.
Zilele libere acordate in temeiul art. 139 alin. (2^1) si (3^1) din Codul muncii vor fi astfel evidentiate in pontaj, cele acordate pentru sarbatorile aferente cultului religios caruia ii apartine salariatul prevazute de lege fiind zile libere platite, iar zilele libere suplimentare fiind considerate zile libere, acordate potrivit legii, astfel evidentiate in pontaj, dar ulterior recuperate conform procedurii stabilita la nivelul angajatorului.
Recuperarea se poate realiza prin prelungirea corespunzatoare a programului zilnic de lucru al salariatului sau in orice alta modalitate stabilita la nivelul angajatorului.
Prin urmare, in functie de procedura de recuperare adoptata la nivelul acestuia, apreciem ca salariatii vor avea un numar egal de zile libere platite, indiferent de cultul religios caruia ii apartin, in conditiile mai sus expuse.
Un raspuns oferit in iunie 2025, de catre expertii de la PortalCodulMuncii. Da click aici pentru mai multe raspunsuri si sfaturi de la specialisti in legislatia muncii si resurse umane.
Ioana Stoica, profesionist cu experienta de peste 7 ani in contabilitatea si fiscalitatea institutiilor publice, organizeaza si redacteaza spete contabile din domeniul bugetar, aducand in atentia dvs. orice modificari de ultima ora din acest sector legislativ.















