Structurile din cadrul unitatilor publice au obligatia de a trimite departamentului de resurse umane propunerea de organizare si desfasurarea pentru un concurs, cu scopul ocuparii unui post vacant/ temporar vacant. Propunerea trimisa de catre structurile administratiei publice trebuie sa cuprinda urmatoarele:
- denumirea functiei contractuale vacante/ temporar vacante
- fisele de post corespunzatoarea functiei contractuale intocmite si aprobate in conditiile legii
- bibliografia/ tematica stabilita de conducerea structurii de specialitate care propune organizarea concursului
- propuneri privind componenta comisiei de concurs/comisiei de solutionare a contestatiilor
- tipul probelor de concurs: proba scris/practica/interviu
- alte mentiuni speciale
Candidatii care doresc sa se inscrie la concurs pentru ocuparea unui post intr-o unitate publica, sunt nevoiti sa depuna un dosar de concurs, care trebuie sa contina urmatoarele documente:
a) cerere de inscriere la concurs adresata conducatorului autoritatii sau institutiei publice organizatoare;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atesta identitatea, potrivit legii, dupa caz;
c) copiile documentelor care sa ateste nivelul studiilor si ale altor acte care atesta efectuarea unor specializari, copiile documentelor care atesta indeplinirea conditiilor specifice;
d) copia carnetului de munca, conforma cu originalul, sau, dupa caz, o adeverinta care sa ateste vechimea in munca, in meserie si/sau in specialitatea studiilor;
e) cazierul judiciar sau o declaratie pe propria raspundere ca nu are antecedente penale care sa-l faca incompatibil cu functia pentru care candideaza;
f) adeverinta medicala care sa ateste starea de sanatate corespunzatoare eliberata cu cel mult 6 luni anterior derularii concursului de catre medicul de familie al candidatului sau de catre unitatile sanitare abilitate. Adeverinta care atesta starea de sanatate contine, in clar, numarul, data, numele emitentului si calitatea acestuia, in formatul standard stabilit de Ministerul Sanatatii;
g) curriculum vitae;
h) alte documente relevante pentru desfasurarea concursului.
In mod obligatoriu, concursul organizat pentru ocuparea unui post in sectorul bugetar are caracter public si se anunta la sediul institutiei organizatoare si, dupa caz, pe site-ul institutiei cu cel putin 30 de zile inainte de desfasurarea acestuia. In cazul in care este necesar, anunturile pot fi publicate si prin alte forme de publicitate suplimentare.
Anuntul de concurs cuprinde urmatoarele informatii:
- numarul si nivelul posturilor scoase la concurs, denumirea postului si principalele cerinte din fisa postului;
- documentele solicitate candidatilor pentru intocmirea dosarului de concurs si data limita pana la care acesta poate fi depus
- conditii generale si specifice pentru ocuparea postului vacant
- tipul probelor de concurs, locul si data desfasurarii
- bibliografia necesara
Comisia de concurs
Membrii comisiilor de concurs si de rezolvare a posibilelor contestatii se stabilesc cu cel putin 15 zile inainte de desfasurarea probelor si sunt persoane cu pregatire si experienta profesionala in domeniul postului pentru care se organizeaza concursul. In mod obligatoriu, comisiile sunt formate din: un presedinte, doi membri si un secretar. Membrii comisiei de concurs nu vor face parte si din comisia de rezolvare a contestatiilor.
Este interzisa participarea unui membru intr-o comisie de concurs in urmatoarele cazuri:
- are relatii patrimoniale cu unul dintre candidati
- este sot/ruda de pana la gradul al IV-lea cu unul dintre candidati/membrii comisiei
- este/urmeaza sa fie in situatia ocuparii postului de conducere pentru care se organizeaza concursul
In cazul in care oricare dintre aceste situatii de incompatibilitate se constata ulterior desfasurarii uneia dintre probele concursului, rezultatul probei ori probelor desfasurate se recalculeaza prin eliminarea evaluarii membrului aflat in situatie de incompatibilitate sau conflict de interese.
Mai multe informatii depre organizarea concursului in vederea ocuparii unui post vacant intr-o unitate publica gasiti
aici.
Autor:
InfoInstitutii.ro
Redactia InfoInstitutii.ro are un colectiv de 4 autori specializati din domeniul institutiilor publice si legislatiei aferente.
Zilnic aducem in atentia dvs. tot ce este nou legat de Codul administrativ, salarizarea bugetara, modificarile privind institutiile publice si spetele contabile si fiscale din acest domeniu. Explicam detaliat modificarile aparute si oferim solutii practice pentru orice dilema generata de noutatile din sectorul bugetar.
Comentarii
Lasa un raspuns
Informatiile scrise aici sunt confidentiale.
Adresa de email data nu va fi publicata niciodata. De asemenea, toate informatiile furnizate nu vor fi partajate cu terte persoane.