Zgomotul este o problema generala prezenta in mediul de munca, mai ales in domeniul constructiilor. Nivelurile ridicate de zgomot maresc riscul de aparitie a unor probleme de auz. Unul din cinci angajati din sectorul constructiilor este expus in permanenta la niveluri ridicate de zgomot, iar mai mult de jumatate dintre salariatii din acelasi domeniu (53%) sunt expusi la zgomot pe durata unei parti din timpul lor de lucru.
Expunerea la zgomot poate cauza o varietate de riscuri pentru sanatatea si securitatea lucratorilor:
- tulburari auditive;
- pierderea auzului;
- stres legat de munca – acesta are rareori o singura cauza si, in general, este rezultatul interactiunii mai multor factori de risc. Zgomotul din mediul de munca poate fi un factor care cauzeaza stresul chiar si la niveluri destul de reduse;
- risc crescut de accidentare – nivelurile ridicate de zgomot pot cauza lucratorilor dvs. dificultati de a se auzi si comunica, marind probabilitatea producerii accidentelor.
In calitate de angajator aveti responsabilitatea legala de a proteja sanatatea si securitatea angajatilor fata de riscurile cauzate de zgomot la locul de munca.
1. Evaluati riscurile legate de zgomot
Elaborati o evaluare de risc care implica masurarea nivelului de zgomot, dar si luarea in considerare a tuturor riscurilor potentiale cauzate de zgomot (risc de accidentare, precum si de pierdere a auzului).
2. Eliminati sursele de zgomot
Producerea zgomotului trebuie eliminata, oriunde este posibil. Aceasta se poate obtine prin schimbarea metodei de constructie sau de lucru. Acolo unde acest lucru nu este posibil, zgomotul va trebui combatut.
3. Combateti zgomotul
Pentru a reduce riscurile generate de expunerea la zgomot, dvs., in calitate de angajator, puteti sa dispuneti o serie de masuri tehnico-organizatorice pentru a combate zgomotul la sursa:
- utilizarea unui utilaj care emite mai putin zgomot;
- evitarea impactului metalului pe metal;
- izolarea componentelor care vibreaza;
- amplasarea de atenuatoare de zgomot;
- efectuarea intretinerii preventive (pe masura ce piesele componente se uzeaza, nivelul de zgomot poate creste).
In plus, trebuie sa intreprindeti actiuni pentru reducerea expunerii la zgomot a tuturor persoanelor susceptibile de o asemenea expunere:
- Izolati procedurile care implica emisie de zgomot si restrictionati accesul in zonele zgomotoase.
- Atenuati propagarea zgomotului aerian, prin utilizarea de incinte si ecrane fonoizolante, carcase, captuseli fonoabsorbante.
- Utilizati materiale fonoabsorbante, pentru reducerea sunetelor reflectate.
- Combateti zgomotul si vibratiile care se propaga prin sol, prin utilizarea unor masuri de amortizare (dale flotante).
- Organizati lucrul in asa fel incat timpul petrecut in zonele zgomotoase sa fie limitat.
- Planificati activitatile producatoare de zgomot, astfel incat desfasurarea acestora sa afecteze un numar cat mai mic de lucratori.
- Implementati programe de lucru prin care se tine sub control expunerea la zgomot.

Autor:
Ioana Stoica
Ioana Stoica, profesionist cu experienta de peste 7 ani in contabilitatea si fiscalitatea institutiilor publice, organizeaza si redacteaza spete contabile din domeniul bugetar, aducand in atentia dvs. orice modificari de ultima ora din acest sector legislativ.
Comentarii
Lasa un raspuns
Informatiile scrise aici sunt confidentiale.
Adresa de email data nu va fi publicata niciodata. De asemenea, toate informatiile furnizate nu vor fi partajate cu terte persoane.