Proiect: Declaratiile de interese ale primarilor vor fi verificate de prefecturi

de Ana Tudor 23 Oct. 2015 2487

Proiect: Declaratiile de interese ale primarilor vor fi verificate de prefecturi
Declaratiile de interese ale primarilor proaspat alesi ar trebui verificate in prealabil de prefecturi, inainte de a ajunge la Agentia Nationala de Integritate.


Senatorul PNL Bistrita Nasaud Dorin Dobra pentru a fi prevenite cazurile ulterioare de incompatibilitate, Declaratiile de interese ale primarilor proaspat alesi ar trebui verificate in prealabil de prefecturi, inainte de a ajunge la Agentia Nationala de Integritate.

In aces sens, senatorul a depus o initiativa legislativa prin care sa se modifice Legea 393/2004 privind Statutul alesilor locali, astfel incat sa poata fi semnalate din timp eventualele probleme de incompatibilitate.

"Modificarea si completarea Legii 393/2004, pe care am depus-o ieri, se refera la o minima preventie si consultare de catre Institutia Prefectului a alesilor locali in privinta acelor situatii neconforme si/sau posibile de incompatibilitate sau conflict de interese.

Cea mai mare parte din domnii primari, situati ulterior in aceasta postura nefericita, au ajuns acolo din cauza neatentiei, ignorantei sau, uneori, unor conjuncturi nefericite. Nu sunt nelegiuiti, nu au incalcat legea cu rea intentie si acest tip de situatii am cautat sa le evitam", a explicat Dorin Dobra.

Modificarea articolului 74 din Legea 393/2004, in cazul in care va trece de Parlament, il va imputernici pe prefectul fiecarui judet sa ceara situatia la zi a alesului local de la Registrul Comertului sau de la alte institutii, dupa caz, urmand sa il informeze pe cel care a preluat mandatul de primar cu privire la situatiile neconforme si posibilele situatii de incompatibilitate sau conflict de interese, in termen de 10 zile de la primirea declaratiilor.

Conform procedurii, initiativa trebuie dezbatuta in prima faza de Camera Deputatilor si ulterior sa ajunga la Senat.


Autor: Ana Tudor
teeest



Ti-a placut acest articol?
Recomanda-l prietenilor:
Va place acest articol ?
Dati o nota de la 1 la 5 !

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi

Newsletter zilnic GRATUIT

Legislatia Muncii pentru Institutiile Publice. TOP 10 Formulare obligatorii

Va oferim Cadou un Raport Special Gratuit "Legislatia Muncii pentru Institutiile Publice. TOP 10 Formulare obligatorii"

Aboneaza-te GRATUIT la Newsletter-ul infoinstitutii.ro pentru a primi cele mai proaspete informatii si analize referitoare la subiectele care te intereseaza!


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016

eNews Info INSTITUTII

Primarii - Taxe si Impozite 2016

Va oferim Cadou un Raport Special Gratuit "Legislatia Muncii pentru Institutiile Publice. TOP 10 Formulare obligatorii"

Completeaza adresa de email la care vrei sa primesti Raportul Gratuit

eNews Info INSTITUTII

Primarii - Taxe si Impozite 2016

Va oferim Cadou un Raport Special Gratuit "Legislatia Muncii pentru Institutiile Publice. TOP 10 Formulare obligatorii"

Completeaza adresa de email la care vrei sa primesti Raportul Gratuit

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016