| de Marius Matei 09 Sep. 2016 2781 |
Strategia privind formarea profesionala pentru administratia publica 2016-2020 a fost aprobata de Executiv.
Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, Strategia privind formarea profesionala pentru administratia publica 2016 - 2020, informeaza un comunicat al Executivului.
"Obiectivul este ca, pana la finalul anului 2020, Romania sa beneficieze de un sistem de formare pentru administratia publica coerent, integrat in sistemul national de educatie si formare profesionala, orientat spre investitii eficiente, transparente si responsabile in dezvoltarea de competente si valorificarea potentialului persoanelor vizate si capabil sa contribuie activ si sustenabil la cresterea competitivitatii nationale si la atingerea obiectivelor de dezvoltare durabila a Romaniei", precizeaza sursa citata.
Potrivit comunicatului Guvernului, Planul de actiune aferent strategiei prevede "definirea unui sistem integrat de analiza a nevoilor de formare, de stabilire a prioritatilor, de finantare a dezvoltarii de competente si evaluare periodica a impactului formarii; implementarea unui cadru institutional si de reglementare adecvat cerintelor privind caracterul unitar, coerent, transparent, integrat si orientat spre performanta al managementului formarii pentru administratie; corelarea standardizarii competentelor cu reformarea sistemului de recrutare, promovare si evaluare, prin asigurarea calitatii in formare si stimularea participarii la diferite forme de invatare pe tot parcursul vietii, cu impact atat asupra comunitatii, administratiei, institutiilor publice, dar si indivizilor; asigurarea unei activitati de formare performanta, orientata pe nevoi si categorii specifice, corelata cu prioritati si nevoi strategice, sustenabila si durabila, utilizand si expertiza dobandita in asigurarea de formari specializate realizate pana in prezent".
Marius Matei, redactor InfoInstitutii.ro, aduce in atentia cititorilor stiri si noutati legislative cu privire la institutiile publice, sectorul bugetar si modificari legislative care ii privesc direct pe functionarii publici si nu numai. Experienta de aproape 10 ani in domeniu il califica pentru a face parte dintr-un colectiv de profesionisti.















