de Cristian Tanase 27 Iul. 2020 1538 |
Legea nr. 141 din 21 iulie 2020 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 67/2020 privind modificarea unor acte normative si prelungirea unor termene a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 647 din 22 iulie 2020.
Printre modificarile aduse de noua lege, se numara si un plafon temporar privind sporurile, indemnizatiile si primele unei anumite categorii de personal platit din fonduri publice. Regasiti modificarea in cuprinsul legii de mai jos.
ARTICOL UNIC
Se aproba Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 67 din 7 mai 2020 privind modificarea unor acte normative si prelungirea unor termene, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 382 din 12 mai 2020, cu urmatoarele modificari si completari:
1. Titlul ordonantei de urgenta se modifica si va avea urmatorul cuprins:
ORDONANTA DE URGENTA
privind modificarea si completarea unor acte normative si prelungirea unor termene
2. Articolul I se modifica si va avea urmatorul cuprins:
Articolul I
Articolul 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 33/2020 privind unele masuri fiscale si modificarea unor acte normative, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 260 din 30 martie 2020, cu modificarile ulterioare, se modifica si va avea urmatorul cuprins:
Articolul 3
Prin certificatul pentru situatii de urgenta, emis potrivit metodologiei aprobate prin ordin al ministrului economiei, energiei si mediului de afaceri, se constata, in baza declaratiilor pe propria raspundere, diminuarea veniturilor sau a incasarilor cu minimum 25% in luna martie si/sau aprilie 2020 prin raportare la media lunilor ianuarie si februarie 2020 sau intreruperea partiala sau totala a activitatii ca efect al deciziilor emise de autoritatile publice competente pe perioada starii de urgenta decretate.
3. Articolul II se modifica si va avea urmatorul cuprins:
Articolul II
La articolul 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilitati pentru creditele acordate de institutii de credit si institutii financiare nebancare anumitor categorii de debitori, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 261 din 30 martie 2020, litera a) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
a) intrerup activitatea total sau partial ca efect al deciziilor emise de autoritatile publice competente potrivit legii, pe perioada starii de urgenta decretate, si detin certificatul de situatii de urgenta emis de Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri sau detin certificatul pentru situatii de urgenta emis de Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri, prin care se constata, in baza declaratiilor pe propria raspundere a debitorilor, diminuarea veniturilor sau a incasarilor cu minimum 25% in luna martie si/sau aprilie 2020 prin raportare la media lunilor ianuarie si februarie 2020 sau intreruperea partiala sau totala a activitatii ca efect al deciziilor emise de autoritatile publice competente pe perioada starii de urgenta decretate;
4. Dupa articolul III se introduce un nou articol, articolul IV, cu urmatorul cuprins:
Articolul IV
La articolul 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificarile si completarile ulterioare, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu urmatorul cuprins:
(2^1) Prin derogare de la alin. (1) si (2), incepand cu data de 1 iulie 2020 si pana la data declararii de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii a incetarii pandemiei COVID-19, pentru personalul de specialitate medico-sanitar si auxiliar sanitar, inclusiv personalul de specialitate din structurile paraclinice medico-sanitare si personalul paramedical, implicat direct in transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea si tratamentul pacientilor diagnosticati cu COVID-19, suma sporurilor, compensatiilor, adaosurilor, primelor, premiilor si indemnizatiilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depasi 35% din suma salariilor de baza, a indemnizatiilor de incadrare si a indemnizatiilor lunare, dupa caz.
Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata.
p. PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR,
FLORIN IORDACHE
p. PRESEDINTELE SENATULUI,
ROBERT-MARIUS CAZANCIUC
Bucuresti, 21 iulie 2020.
Nr. 141.
-----

Cristian Tanase, cu experienta indelungata in legislatia aferenta Codului administrativ, scrie pe subiecte de interes pentru personalul institutiilor publice, redactand stiri din domeniu si noutati legislative importante!
Comentarii
Lasa un raspuns
Informatiile scrise aici sunt confidentiale.
Adresa de email data nu va fi publicata niciodata. De asemenea, toate informatiile furnizate nu vor fi partajate cu terte persoane.