de Ana Tudor 19 Aug. 2015 3966 |
Dupa ce Guvernul a anuntat cresterea salariilor din Sanatate cu pana la 25%, politistii cer si ei drepturile care li se cuvin.
Presedintele Sindicatului Politistilor cere Guvernului majorarea salariilor cu 70% pentru toti politistii din sistem.
"Dorim acelasi procent si aceleasi etape de majorare. Nu vrem sa intram in conflict nici cu medicii, nici cu profesorii. Miercuri la ora 9.00, are loc o intalnire pe aceasta tema. Am luat legatura cu Ministerul de Interne. Vazand aceasta precipitare a evenimentelor, sigur ca si noi solicitam acelasi lucru. Si ni se pare normal si pentru educatie.
Suntem pilonii de baza in statul roman - sanatate, siguranta, educatie. Solicitam o marire de 70% a salariilor politistilor", a declarat Dumitru Coarna, presedintele SNPPC.
Coarna arata ca politistii efectueaza numeroase ore suplimentare si merita pe deplin majorarea veniturilor.
"In momentul asta, sistemul de siguranta publica este subdimensionat. Politistii acumuleaza, mai ales in mediul rural, sute de ore de munca supilmentara. Imaginati-va cat efort se concentreaza pe acesti oameni. (...) Trebuie sa se inteleaga ca un politist cu un salariu mic va genera coruptie, va genera nesiguranta. Nu negociem pe principii de forta, analizam problemele economice si incercam sa gasim solutii", subliniaza liderul sindicatului politistilor.
Premierul Victor Ponta arata insa ca momentan nu este posibila decat majorarea salariilor din sistemul medical, nu si pentru celelalte categorii.
""Atunci cand a fost vorba despre maririle la profesori, pe care le primesc anul asta, medicii nu au fost contra. Acum, cand avem posibilitatea, prin economii in sistem, cred ca asa este corect fata de medici. In rest, toata lumea isi doreste un salariu mai mare. Deocamdata se poate doar pentru medici. Azi, cu banii pe care ii avem putem sa majoram pentru medici, asa cum anul trecut am facut pentru profesori. Cand se poate, se poate", a declarat Victor Ponta.
Guvernul a anuntat marti ca personalul din sistemul medical va beneficia de la 1 octombrie de majorarea salariului de baza cu 25%. De aceasta masura vor beneficia aproximativ 181.000 de persoane din reteaua Ministerului Sanatatii si autoritatilor publice locale si peste 13.000 de persoane din ministerele care au retea proprie de sanatate, impactul bugetar fiind de 1,7 miliarde de lei.
Citeste si Guvernul majoreaza salariile din sistemul medical de la 1 octombrie >>
teeest